Polițiștii arădeni, sub coordonarea DIICOT Arad, au organizat astăzi un flagrant în urma căruia doi colegi ai lor, agenți în darul IPJ Arad, încadrați la Poliția Micălaca, au fost surprinși cu canabis asupra lor, transmite specialarad.ro.
Cei doi, alături de un alt bărbat, un „civil”, au fost reținuți de anchetatori și duși la audieri.
În acest moment au loc perchezții la domiciliile celor trei suspecți, aceștia urmând să fie prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Foto: Arhiva
UPDATE 1 Anchetatorii au reușit în timpul investigației să stabilească faptul că agenții de poliție aveau mai multe culturi de canabis în pădurile din apropierea Aradului. Pentru a evita să se apropie prea des de locații le supravegheau cu o dronă. Atunci când se duceau să ducă îngrășăminte sau să recolteze își puneau cagule pe față. Au fost prinși în flagrant, azi noapte, aproape de miezul nopții în timp ce culegeau plantele de canabis. În locația respectivă au fost găsite de polițiști câteva zeci de plante înalte de aproximativ trei metri.
Acesta este un motiv pt. care „”oamenii legii”” nu vor sa fie filmati???!!!
Astia nu-s ,,oamenii legii,,! Sunt niste infractori si vor primi ce merita.
Capisci mai vasile?