Puncte împărțite cu fostul ”călău” din Moldova. ACS Poli a remizat cu...

Puncte împărțite cu fostul ”călău” din Moldova. ACS Poli a remizat cu Botoșaniul după ce a condus la pauză GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Gabriel Brezeanu

Cu mai multe pierderi suferite chiar în pauza competițională ACS Poli trebuie să fie per total mulțumită cu un punct în fața Botoșaniului. Deși Cosmin Bîrnoi a deschis scorul în prima repriză pentru gazde, moldovenii au egalat prin execuția perfectă a lui Mihai Roman. 1-1 avea să fie scorul partidei după un final în care moldovenii au avut ocazii mai mari.

Fără o serie de jucători importanți, ACS Poli părea să aibă un meci extrem de greu cu Botoșaniul. Oaspeții au amenințat prima dată în minutul 11, când Popa a preluat în careul timișorenilor, dar jenat s-a lăsat pe spate și a trimis slab către Curileac. Primul gol a venit însă în poarte moldovenilor. În minutul 23 Bârnoi e servit de Crețu și de la limita ofsaidului pătrunde singur și înscrie cu o scăriță peste Cobrea. Oaspeții au protestat dar reluările au arătat că poziția juniorului bănățean era mai degrabă regulamentară. Timișorenii au părut în continuare stăpâni pe situație, dar pe finalul reprizei Botoșaniul a acuzat neprimirea unui penalty la o intrare imprudentă a lui Cânu.

Execuție Roman

Repriza secundă a început cu o nouă reclamație a vizitatorilor. Până la urmă arbitrul Horațiu Feșnic a dictat o lovitură liberă periculoasă în minutul 55, din care Mihai Roman avea să egaleze cu o execuție perfectă. A urmat un joc mai alert, cu ambele echipe încercând să obțină mai mult. Același Roman (min. 75) a trimis periculos dintr-o altă ”liberă”, dar poziția era mult mai grea, în lateral, și balonul a fost trimis în aut. Peste patru minute Botoșaniu a avut o dublă ocazie. Șutul lui Chitoșca a fost scos doar până la Târnovan, care a trimis pe lângă poartă din fața careului. Peste două minute botoșănenii au o nouă ocazie importantă. Bordeianu prinde un șut de senzație de la mare distanță și zgomotul barei din stânga lui Curileac acoperă un moment cei circa două sute de oameni care au îndurat frigul.

ACS Poli rămâne la un punct în spatele lui Dinamo după acest meci, pe locul 8. Moldovenii, în schimb, își întăresc candidatura la play-off.

ACS Poli Timișoara: Curileac – Crețu, Bocșan, Cânu (cpt.)P, Melinte (72 Doman) – Soljic, Artean  – Munteanu, Bârnoi (84 Haruț), Ciucur – Abraw (61 Drăghici). Pe bancă: Straton – B. Străuț, L. Oprea, Croitoru. Antrenor: Ionuț Popa.

FC Botoșani: Cobrea – Ungurușan, A. Burcă, An. Miron, Mușat – R. Tincu (cpt.), M. Bordeianu – M. Roman (78 Chitoșca), Moruțan, L. Buș (88 Rodriguez) – D. Popa (56 Târnovan). Pe bancă: Pap – Fl.


Plămadă, Dumitraș, Rodriguez, Oaidă. Antrenor: Costel Enache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.