Curtea de Conturi: Primăria Timișoara a acordat sporuri ilegale de peste 31,8...

Curtea de Conturi: Primăria Timișoara a acordat sporuri ilegale de peste 31,8 milioane lei. Cum a încercat șefa Serviciului Resurse Umane să blocheze controlul

2
DISTRIBUIȚI

Ultimul control al Curții de Conturi la Primăria Timișoara a scos la iveală faptul că administrația condusă de Nicolae Robu continuă să sfideze legea și să includă în mod ilegal, în salariile de bază ale angajaților, diverse sporuri. Asta deși existau, încă din 2011, decizii ale auditorilor prin care se cerea anularea lor, iar acestea au rămas valabile prin sentințe definitive ale instanței. Cei din Primăria Timișoara au continuat să-și acorde aceste sporuri ilegale, deși justiția a decis că nu mai pot fi acordate. Valoarea totală a prejudiciilor  constatate este de 31.866.222 lei.

Astfel, în salariul de bază au continuat să fie menținute valori medii ale drepturilor bănești din luna octombrie 2010, constituite în baza O.G. nr.24/2003, privind Codul Fiscal, în condițiile în care salariații respectivi ”nu au avut atribuții și nu au contribuit la administrarea creanțelor fiscale fiind astfel eludat cadrul legal în vigoare potrivit căruia includerea în salariul de bază a acestor drepturi de natură salarială se realizează doar pentru personalul cu atribuții de administrare a creanțelor fiscale locale”.


Singurii care puteau benefica de aceste sporuri sunt cei de la Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara. Cu toate acestea, de acest spor au beneficiat inclusiv secretarul primăriei, angajați de la arhivă sau îngrijitori de la grădina zoologică.

În cazul aparatului primarului, prejudiciul este doar pentru perioada 01.06.2016 – 30.06.2017 de 8.142.549 lei. În cazul Direcție Poliției Locale pentru perioada iunie 2014 – iunie 2017, ”gaura” este de 18.360.680 lei, pentru Direcția de asistență socială – 1.953.389 lei, Protecția Copilului – 980.536 lei,  Căminul pentru persoane vârstnice – 261.860 lei, Protecția Persoanelor cu Handicap – 548.626 lei.

De asemenea, auditorii Curții de Conturi au constatat că s-au acordat ilegal indemnizații de dispozițiv de 25% în valoare de 1.618.582 lei.

În raport, se consemnează faptul că, după cum s-a întâmplat și în timpul controalelor din anii anteriori, șefa Serviciului Resurse Umane din Primăria Timișoara, Rodica Aurelian, a refuzat să pună la dispoziție documentele solicitate și să răspundă solicitărilor acestora. ”Același comportament de refuz total de colaborare (atât la solicitare scrisă cât și telefonic) a fost manifestat de doamna Aurelian Rodica și în timpul prezentei misiuni de audit, auditorii externi confruntându-se cu aceleași dificultăți în realizarea acțiunii și finalizarea acesteia la termenele stabilite în programul de activitate al Curții de Conturi”, se arată în raport. Printre documentele solicitate se aflau și cele legate de acordarea sporurilor menționate anterior.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui ggg Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.