
Doi bătrâni, un bărbat și o femeie, sunt internaţi în stare gravă la spital, după un incident care a avut loc în această dimineaţă, în localitatea arădeană Chişineu Criş. Cei doi se aflau în aceeaşi încăpere atunci când bărbatul a încercat să aprindă focul în sobă cu ajutorul unui lichid inflamabil, conform specialarad.ro.
Din vaporii rezultaţi întreaga încăpere a laut foc. În momentul izbucnirii incendiului, femeia în vârstă de 84 de ani, imobilizată la pat, era în imediata apropiere a sobei.
Atât ea, cât şi bărbatul de 64 de ani, au suferit răni grave, fiind găsiţi de femeia care-i are în grijă.
La faţa locului a sosit de urgenţă o ambulanţă SMURD, fiind totodată solicitat şi elicopterul din partea SMURD. Incendiul a fost lichidat în cinci minute și nu s-a extins în toată casa.