După o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a dat dispoziție ca plăcile de fibrociment de pe poarta de intrare în Timișoara aflată pe Calea Aradului să fie demontate, Primăria Timișoara s-a apucat de lucrare după căderea întunericului.
Consilierul local PSD Ion Ardeal Ieremia nu-și explică decizia de a acționa „în întuneric” după ce, spune el, crengile rupte de furtuna din urmă cu aproximativ două luni au stat săptămâni consecutive în fața blocului în care locuiește.
„Mă mir puțin retoric, pentru că RETIM mi-a luat crengile rupte după furtună aproape acum o săptămână. Lucruri mult mai simple. Dacă niște nenorocite de lemne nu au putut fi strânse într-o lună și jumătate, un asemenea obiectiv pe semne că nu putea fi rezolvat mai devreme”, a spus Ion Ardeal Ieremia. În legătură cu demontarea porții de pe Calea Aradului, consilierul local PSD a spus că „poarta este legată prin constructor și tehnologie de construcție de cea de pe Calea Lugojului, care a făcut o victimă în perioada furtunii de acum două luni. Sunt două porți identice, una prăbușită, alta care a rămas încă în picioare. Evident că trebuie dată jos. Nu știu de ce a durat atât”, a menționat invitatul PRESSALERT LIVE.
În urma raportului emis de Inspectoratul de Stat în Construcții, Ion Ardeal Ieremia crede că „răspunsul primăriei la primul incident îl cunosc și îl consider mimat, trucat. Mai degrabă speriat de consecțințe, nicidecum șocat de cele întâmplate. Mie nu mi s-a inoculat sentimentul că problema era victima, ci mai degrabă că ce ne facem într-o astfel de situație”, a fost de părere Ion Ardeal Ieremia, aflat în studioul HDV.