#Meetoo este hashtag-ul sub care se desfășoară una din cele mai agresive campanii virtuale din ultima perioadă. Sute de internaute de toate vârstele se confesează asupra „hărțuirilor” la care au fost supuse de-a lungul vieții și pe care, spune ele, nu au avut curajul să le facă publice. Curaj nu au nici acum, căci mare parte din confesiuni includ doar #meetoo fără a oferi prea multe detalii sau invocă poveștile altcuiva. La știri însă vedem că una din trei femei din România a fost hărțuită.
Celor care au făcut mișto de această campanie care a stârnit isterie li s-a reproșat că râd de drama a mii de femei violate, abuzate sau chiar de fetițe care au fost matratate de părinți în copilărie.
Nimic mai fals. Din dorința de a stârni o combinație periculoasă de milă și revoltă, aceste femei confundă hărțuirea cu alte chestiuni. În cazul hărțuirii o condiție esențială este contactul repetat cu cel care comite un abuz şi mentalitatea de victimă a celei hărţuite. Sigur, nu poate fi plăcut să fii agresată verbal sau fizic de un bărbat, dar abuzurile sexuale, violurile sau alte violențe nu pot fi încadrate la hărțuire și trebuie raportate poliției, pentru a fi luate măsuri, nu povestite pe Facebook.
Însă mi-ar fi plăcut ca doamnele #meetoo să fie la fel de revoltate şi în privința unor norme impuse de societate de-a lungul timpului, care au oferit femeii un statut inferior în faţa bărbatului. Dacă un bărbat e furios, e puternic și masculin, iar dacă o femeie își iese din fire, e o ființă slabă care cedează psihic și nu se poate stăpâni. Asta pentru că ani de-a rândul, femeilor nu li s-a permis să se apere, fiindu-le inoculată ideea că sunt urâte atunci când iau atitudine, căci o femeie adevărată e finuță. Practic, pentru ca o femeie să se poată apăra în orice caz de abuz ar fi trebuit să aibă o structură psihică incompatibilă cu cea promovată de societate. Or, când educi femeile pentru a avea mentalitate de victime, e ipocrit să duci campanii anti-hărțuire.
