Comunitatea din Săvârșin, îndurerată la aflarea veștii morții Regelui Mihai I: „A...

Comunitatea din Săvârșin, îndurerată la aflarea veștii morții Regelui Mihai I: „A murit un om drag, un român adevărat”

0
DISTRIBUIȚI

Localnicii din comuna Săvârșin, județul Arad, acolo unde se află reședința preferată a Regelui Mihai I, sunt triști în urma aflării veștii morții Regelui Mihai I.

„Comunitatea din Săvârșin este tristă în urma acestui eveniment, dar având în vedere starea de sănătare a Regelui, care a fost destul de rea de ceva vreme încoace, ne așteptam ca la un moment dat să se întâmple și acest lucru neplăcut”, ne-a declarat Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin.

Primarul din Săvârșin își amintește că Regele Mihai I a vizitat ultima oară castelul din localitate în urmă cu trei ani, de Crăciun și, la fel ca-n fiecare an, a împărțit daruri familiilor sărace și a primit sute de colindători.

„Cred că la Crăciunul din acest an se împlinesc trei ani de când Regele Mihai I n-a mai fost la Săvârșin. De obicei, în preajma Ajunului de Crăciun se mergea împreună cu Majestatea Sa Regele la familii nevoiașe din Săvârșin, unde se ofereau daruri: alimente, îmbrăcăminte, dulciuri pentru copii. Asta negreșit în fiecare an se întâmpla.


În ziua de Ajun veneau la castelul regal colindătorii din Săvârșin și cu câteva zile înainte veneau și colindători din alte zone să colinde familia regală. A doua zi de Crăciun se mergea la slujba religioasă de la biserica ortodoxă, iar restul timpului îl petrecea în familie”, a afirmat Ioan Vodicean.

De asemenea, Călin Mădăluță, preotul bisericii ortodoxe din Săvârșin, ne-a spus că începând de astăzi, în fiecare seară va fi săvârșită o slujbă de pomenire în memoria Regelui Mihai I.

Preotul din Săvârșin spune că Regele a fost un „român adevărat”, „prețuit” de comunitate.

„În fiecare seară, începând din această seară, vom face slujbe de pomenire pentru Majestatea Sa. Oamenii sunt îndurerați, pentru că Majestatea Sa a fost prețuit de comunitate, iubit, mai ales că el a iubit mult Săvârșinul, venea aici de foarte multe ori: vara, iarna. Toți suntem acum într-o stare specifică trecerii unui om drag și de suflet și, până la urmă, unui român adevărat. În fiecare an, peste 200 – 300 de familii erau ajutate de Majestatea Sa, primeau cadouri din partea Majestății. Era foarte atent cu oamenii, îi iubea. În anii precedenți, după sărbătoarea de Sfântul Nicolae, erau doar cete de colindători la castelul regal. Acum va fi doliu. Ăsta e cursul și mersul vieții, nu putem să-l oprim și să-l dăm înapoi. Ne rugăm la Dumnezeu pentru el, pentru sufletul lui”, a afirmat părintele Călin Mădăluță.

Familia Regală şi-a recuperat castelul din Săvârșin în 2001, iar de atunci a devenit o tradiţie ca membrii familiei să petreacă Sărbătorile de Iarnă aici, dar şi perioade de peste vară. Renovarea completă a castelului s-a încheiat în toamna anului 2015, când reşedinţa a fost readusă la forma anterioară confiscării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.