Un bărbat din Caransebeş a fost prins în flagrant ieri dimineaţa, înainte de ivirea zorilor, atunci când încerca să pătrundă prin efracţie într-un depozit de materiale de construcţii, cu intenţia de a fura. Deşi iniţial a negat faptele vizibile, ulterior, dus la audieri, infractorul şi-a recunoscut faptele săvârşite.
Incidentul a avut loc în jurul orei 04.30, atunci când poliţiştii din Caransebeş au fost seesizaţi de faptul că sistemul de alarma al depozitului a fost declanşat.
Bărbatul în vârstă de 42 de ani a pătruns în interiorul acestuia după ce a spart un geam, fiind prins de echipa operativă detaşată din partea Poliţiei Caransebeş.
Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate.
Foto: Arhivă