Scena politică la nivel național a fost analizată în această seară, la emisiunea PRESSALERT LIVE, de către prof. univ. dr. Alin Gavreliuc, care predă la Departamentul de Psihologie de la Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest Timișoara. Începutul de an politic a fost, așa cum se aștepta, unul tulburat de cea de-a doua schimbare a premierului, astfel că, de la instaurarea la putere a coaliției PSD-ALDE, guvernele au rezistat, în medie, aproximativ jumătate de an.
„Putem identifica o anumită ciclicitate. Pe viitor ne putem aștepta la o perioadă tensionată, plină de incertitudini, în care degradarea moravurilor publice și instituționale românești se va accentua. E fără precedent ce s-a întâmplat în ultimul an. Când estimez că noul guvern va dura tot atât, nu se bazează pe același tip de cauzalitate. O eventuală înlăturare ar veni din motive externe, dinspre societate, nu din pricina unei rupturi în interiorul partidului”, a explicat prof. univ. dr. Alin Gavreliuc.
Reacția președintelui Klaus Iohannis la propunerea pentru funcția de premier a Vioricăi Dăncilă a stârnit consternare națională. Președintele României și-a atras critici din toate mediile, fiind acuzat de faptul că astfel încearcă să-și asigure un nou mandat. „Este inexplicabilă decizia, ținând cont de resursele pe care le are în spate, de raportul de forțe între actorii politici. Toate celelalte scenarii erau mai puțin pierzătoare decât cel pe care l-a activat, chiar dacă pe termen scurt este scenariul cel mai sigur, inclusiv pentru viitorul său politic. Este un calcul tactic care, pe baza conjuncturii clipei poate fi înțeles, dar strategic este o mare eroare. S-a produs o îndepărtare a nucleului dur, a masei de susținere. A închis jocul politic”, a specificat invitatul PRESSALERT LIVE, psihosociologul Alin Gavreliuc.
În ciuda conflictelor din interiorul PSD care au dus la înlăturarea, pe rând, a lui Sorin Grindeanu, iar mai apoi a lui Mihai Tudose, opoziția nu a reușit să se coaguleze în jurul unui lider pe care să-l propună ca variantă de premier al României. „Opoziția nu a fost capabilă să propună o variantă.
Simbolic era foarte important să se vină cu o propunere. Traian Băsescu a făcut-o, s-a văzut că e experimentat politic, că a trecut prin provocările politicii, că este într-o altă ligă. Dacă opoziția, în întregul ei, ar fi exprimat o alternativă, l-ar fi ajutat și pe Iohannis să meargă pe alt scenariu”, a menționat prof. univ. dr. Alin Gavreliuc.
La orizont, nici de partea puterii, nici de cea a opoziției, nu se zărește un lider care ar putea reprezenta ceva pentru români, care nu ar fi doar răul mai mic, ci o variantă viabilă care să conducă. „Dacă contabilizăm ce este pe piață acum, nu vor putea fi permutări majore. Cu o singură condiție, să nu se petreacă un scurtcircuit, o ruptură, o fractură, o mare emoție agregată împotriva a ceva. E lucrul de care se tem cei de la putere. E foarte important de știut că alegerile noastre nu sunt raționale, ci emoționale. Uneori e o mare speranță. Un personaj de tip Cioloș, dacă ar veni în fruntea unui proiect politic asumat, ar putea genera scoruri nebănuite”, și-a exprimat punctul de vedere profesorul Gavreliuc.
În ciuda lipsurilor, a sincopelor pe care le are Liviu Dragnea, președintele PSD încă are de partea sa la nivelul CEx-ului o majoritate covârșitoare, ceea ce, din punctul de vedere al psihosociologului Alin Gavreliuc e îngrijorător. „În pofida prezenței unor oameni care au semne de decență, competenți, onorabili, faptul că în interor se manifestă astfel, ne arată că e ceva foarte grav, care poate fi caracterizat prin spirit de haită, unde nu domină raționalitatea. Masculul alfa e urmat necondiționat”, a precizat invitatul PRESSALERT LIVE.
Prof. univ. dr. Alin Gavreliuc crede că România are nevoie de o scurtcircuitare, de un impuls venit pe neașteptate, pentru ca lucrurile să primească o turnură pozitivă. „La români se manifestă foarte mult părelnicia. Totul e să pară că este, trăim într-un spectacol în care lumea își asumă niște roluri. Ne prefacem că suntem democratici, că respectăm reguli și proceduri. În spate știm ce se ascunde, dar cu toate acestea, păstrăm iluzia, părlenicia unei lumi în dispută, mișcare, dezbatere. Până când nu vom scurtcircuita prin proiecte pragmatice, formate din oameni capabili, care există în societatea românească, nu se va schimba nimic. Există un capital de resurse și așteptări de care ar putea să se teamă orice forță politică majoră din România”, a conchis Alin Gavreliuc.