A doua semifinală Eurovision România va avea loc la Timişoara

A doua semifinală Eurovision România va avea loc la Timişoara

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Cea de-a doua semifinală a concursului Eurivision România va avea loc duminică 28 ianuarie la Sala 2 a Teatrului Naţional din Timişoara, evenimentul fiind transmis în direct de TVR1.

În acest an, selecţia se va desfășura sub sloganul „Eurovision unește România!” în cinci oraşe Focşani, Timişoara, Craiova, Turda şi Sighişoara, iar marea finală va avea loc la Bucureşti în 25 februarie. Gazdele spectacolului vor fi actrița Diana Dumitrescu și Cezar Ouatu, iar din juriul manifestării fac parte Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan ţi Viorel Gavrilă. În concurs au intrat 60 de piese, câte 12 pentru fiecare semifinală, urmând ca juriul să aleagă câte trei finaliști din fiecare semifinală.

Pe 25 februarie la Marea Finală, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena de la Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.

Spectacolul va începe cu Ricardo Caria, care va cânta melodia câştigătoare din 2017, al lui Salvador Sobral, „Amar Pelos Dois”. Tot el va încheia spectacolul cu o melodie dedicată actualei capitale a muzicii europene – Lisabona.

Nostalgicii Eurovisionului o vor putea revedea pe scena de la Timişoara pe Neda Ukraden, după care publicul se va energiza cu muzica Laviniei Răducanu şi va vibra alături de rockerii de la Cargo.

În concursul de la Timişoara vor concura Jukebox fet Bella Santiago („Auzi cum bate”), Alessandro Dănescu („Breaking Up”), Meriem („End the Battle”), Mihai Trăiastariu („Heaven”), Jessie Baneş („Lightning Strikes”), Romeo Zaharia („Maybe This Time”), Othelo („Noi suntem pădure”), Miruna Diaconescu („Run For You”), Serena („Safari”), Pragu de Sus („Te voi chema”), Endless feat Maria Grosu („Thinking About You”) şi Rafael & Andy („We are one”).

Foto: Virgil Simonescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.