Accident la Timișoara. Două mașini s-au izbit, cinci persoane implicate

Accident la Timișoara. Două mașini s-au izbit, cinci persoane implicate

0
DISTRIBUIȚI

ambulanta

Un accident a avut loc în această dimineață, în zona Ciarda Roșie, în Timișoara. Cinci persoane au fost implicate într-o coliziune dintre două mașini. Nimeni nu a fost rănit.

Incidentul a avut loc la intersecţia străzilor Nicolae Cocea şi Matei Milu. În vârstă de 42 de ani, şoferul care conducea un autoturism pe strada Nicolae Cocea nu a cedat trecerea unei maşini ce venea de pe strada Matei Milu, moment în care s-a produs coliziunea.


La faţa locului au intervenit echipaje ale poliţiei, o autospecială cu modul de stingere, cinci ofiţeri şi ambulanţă din partea SAJ. Toate persoanele au refuzat să fie transportate la spital.

O femeie de 42 de ani a condus un autoturism pe strada Nicolae Cocea, iar la intersecţia cu strada Matei Milu nu a respectat semnificaţia indicatorului cedează trecerea, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani. În urma accidentului nu a rezultat victime omeneşti, ci doar pagube materiale”, a transmis Ionuţ Sîrbu, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Şoferul vinovat a fost sancţionat contravenţional şi i se va reţine permisul. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind negativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.