Luna plantării de copaci în Timiș. Cum încearcă Romsilva să refacă zonele...

Luna plantării de copaci în Timiș. Cum încearcă Romsilva să refacă zonele despădurite

0
DISTRIBUIȚI

Judeţul Timiş se numără printre cele în care zonele acoperite cu păduri sunt deficitare, de doar 11%, faţă de media pe ţară, care este de 27%. Începând din 15 martie, timp de o lună, silvicultorii vor desfăşura un program intitulat „Luna plantării arborilor”, care face parte din programul naţional de împăduriri aprobat de guvern în urmă cu 14 ani.


În acest interval, au fost împădurite peste 150 de hectare la Jamu Mare şi aproape 200 de hectare în zona Maşloc-Remetea Mică.

Împăduririle se fac, în mare parte, pe suprafeţe unde au avut loc tăieri de arbori, în acest an urmând a fi regenerate 184 de hectare pe cale naturală şi 34 de hectare pe cale artificială, prin împăduriri. Regenerarea pe cale naturală, care deţine cea mai mare pondere, se face cu specii valoroase autohtone, iar pentru împădurirea integrală a celor 34 de hectare şi de completare a golurilor pe 33 de hectare, se vor planta nu mai puţin de 337 de mii de puieţi forestieri, din speciile brad, molid, gorun, cer, fag, paltin, nuc negru, cireş, frasin şi salcâm, dar cei mai mulţi, în jur de o treime, vor fi din specia stejar pedunculat, cea mai răspândită în zona de câmpie. O parte din puieţii necesari pentru lucrările de împădurire aflaţi în pepinierele silvice va fi livrată şi în judeţele învecinate Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Această acţiune este dublată de o expoziţie filatelică de floră, faună şi protecţia mediului, deschisă la Cercul Militar Timiş, de cultura unor specii ornamentale în pepiniera de la PădureaVerde, împăduriri cu elevii şi simpozioane despre importanţa pădurilor, inclusiv în cadrul activităţilor organizate în săptămâna „Şcoala altfel”.

Foto: Constantin Duma

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.