Cine-concert cu Karpov Not Kasparov la Timișoara VIDEO

Cine-concert cu Karpov Not Kasparov la Timișoara VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Amatorii de film și muzică sunt invitați la proiecția filmului “Fericirea” (Schastye – 1934, regizor A.Medvedkin), un eveniment a cărui coloană sonoră va fi interpretată live de duo-ul Karpov not Kasparov, evenimentul urmând să se desfășoare vineri, 13 aprilie, de la ora 21.30, la Ambasada.

Cel din urmă film mut produs de avangarda sovietică își retrăiește gloria pe ritmuri moderne, fiind pus în valoare de o coloană sonoră originală, dansantă pe alocuri, experimental-electronică, dar și cu unele nuanțe de folclor și jazz. Cine-concertul a fost prezentat în ultimii patru ani pe scene culturale din Viena, Berlin, Praga, Oslo, Lyon și Budapesta. Ultimele reprezentații din acest ciclu au loc în martie și aprilie, la Apollo 111 București, la Teatrul Național din Craiova și în Timișoara, la Ambasada, urmând ca din toamna lui 2018 să înceapă turneul european cu un nou cine-concert pentru filmul “Muntele sfânt” (1973) de A.


Jodorowsky.

Eroi locali ai Bucureștiului și în același timp turiști muzicali destul de activi prin Europa, Karpov not Kasparov fac muzică după reguli de șah – folclor oriental mixat cu sunetele ringurilor de dans ale anilor ’80. Istoria jocului de şah sonor între sintetizator şi percuţie (cum îşi alintă muzica cei doi componenţi ai proiectului Karpov Not Kasparov) a început încă din toamna anului 2011 cu un E.P. numit „Soundtrack For A Game Of Chess“, care a fost urmat la doi ani diferenţă de partea a doua şi mai apoi de un album scos acumtrei ani. După cum era de aşteptat, piesele scoase la lumină de Valeriu şi Eduard au reuşit să facă furori prin cotloanele underground-ului românesc, iar acum doi ani, odată cu apariţia discului Soundtrack for a Game of Chess (The Vocal Edits), la casa de discuri Fiver House Records, muzicienii au avut parte de o recunoaştere deosebită din partea melomanilor.

Una din piesele cele mai cunoscute ale celor de la Karpov Not Kasparov este cea dedicată celebrei Elisabetha Polihroniade, care demonstrează că băieţii se ştiu bine de tot şi cu incursiunile în free – jazz şi experimental music. Karpov Not Kasparov îmbină într-un mod radios sound-urile 80s cu electro–pop – ul francez al unor Justice sau General Eletricks peste care se aude un clipocit fin de Dâmboviţa.

Biletele pentru acest eveniment costă 25 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.