Festival în jurul cratiței: păturata pe crumpi, vedeta unui eveniment inedit în...

Festival în jurul cratiței: păturata pe crumpi, vedeta unui eveniment inedit în Timiș

1
DISTRIBUIȚI

Păturata pe crumpi, un deliciu specific Banatului de pustă, va fi vedeta unui festival inedit organizat la Ciacova la începutului acestei veri. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Timiș, înființată și finanțată de Consiliul Județean Timiș, va fi partener al Primăriei Ciacova în organizarea festivalului aflat la prima ediție.

„Susținem organizarea Festivalului Păturatei, un eveniment al primăriei din Ciacova a căruit primă ediție va avea loc în 9 iunie.


APDT va realiza absolut toate afișele și pliantele legate de eveniment și vom încerca să facem din orașul Ciacova un produs turistic cu toate elementele sale istorice, culturale, gastronomice, pentru că acolo există muzee interesante, casa Dositei Obradovic și deja promovata biserică din Cebza”, a declarat Delia Barbu, directorul asociației, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Cipriana Sava, consilier local la Ciacova, responsabila de probleme de turism, a explicat, tot astăzi, că păturata pe crumpi este o mâncare svăbească, pe vremuri consumară inclusiv de oamenii cu posibilități materiale reduse. Practic, păturata este un papricaș de cartofi acoperit cu un ștrudel. Nu mai puțin de șase cuptoare vor fi amplasate în zona centrală a Ciacovei, pentru prepararea mâncării tradiționale. Iar organizatorii anunță că meniul va fi unui bogat, pe toate gusturile, astfel că iubitorii de grătare se vor putea înfrupta și ei din bunătăți proaspăt pregătite. Deocamdată, organizatorii nu au finalizat programul noului festival, însă speră să-l transforme într-un eveniment tradițional, pe care primăria are în plan să îl lege de programul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.