figure id="attachment_320558" aria-describedby="caption-attachment-320558" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone">

”Leii din Banat” aveau șansa să facă 3-1 acasă în seria cu Steaua din sferturile de finală ale play-off-ului. BC SCM Timișoara a început pozitiv, dar s-a stins pe parcurs și a fost blocată aproape total în a doua jumătate a întâlnirii de către oaspeții roș-albaștri, care s-au impus cu 74-64 (43-42). Partida decisivă pentru calificarea în semifinale se va disputa astfel pe terenul bucureștenilor.
Mijajlovic a marcat primele puncte ale întâlnirii iar primul sfert s-a încheiat după câteva momente de echilibru cu un avantaj ușor în favoarea gazdelor: 25-20. Lucrurile păreau să se îmbunătățească pentru BCT în sfertul 2, când s-a ajuns în două rânduri la +8. La pauză însă cei care aveau avantaj au fost steliștii. Grație reușitei lui Lapornik.
La reluare oaspeții au preluat inițiativa și s-au distanțat treptat, profitând și de nereușitele ”leilor”. Aceștia s-au bătut singuri, cu câteva amendamente. La 54-63 Drăgușin e sancționat cu un tehnic neînțeles de sală și Steaua a încheiat repriza cu zece puncte pe plus după reușita lui Runkauskas. Sfertul final a adus aceleași blocaje bune ale oaspeților, dar și decizii contestate, amintindu-se de la stație că și unul dintre arbitri e din București. Oaspeții și-au făcut însă bine temele și l-au blocat în primul rând pe Jeremic, coșgheterul gazdelor având azi un procentaj atipic. Dar nici colegii săi nu au fost inspirați uneori în faze simple. Bucureștenii au avut și +13 pe tabelă, dar diferența înregistrată înaintea sfertului final s-a menținut pe fondul unor atacuri slabe. Steliștii jucând evident la trecerea timpului.
Prin urmare victoria Stelei îi asigură acesteia decisivul pentru semifinale pe teren propriu. Meci programat lunea viitoare. Cel mai bun marcator al ”leilor” a fost azi Milos Komatina, cu 15 puncte. Ceilalți realizatori ai BCT-ului au fost: Gheorghe (3 puncte), Jeremic (6), Mijajlovic (14), Diaz (3), Stevanovic (4), Popa Calotă (10), Burdgess (6) și Drăgușin (3). Coșgheterul întâlnirii și al Stelei a fost Jonte Flowers, cu 19 puncte înscrise.
”Evident că azi au fost mult mai buni ca noi. Cred că noi am plătit tribut energiei cheltuite în primul meci. Au fost mai proaspeți, mai preciși. E greu să joci cu astfel de procentaje la două puncte, plus că am avut momente destul de multe de lipsă de inspirație în atac. Tensiunea și presiunea ne-a făcut să facem și greșeli elementare în apărare. Șansele noastre rămân aceleași. Avem speranțe în șansele noastre la București. Am avut teoretic avantajul terenului propriu, obținut cu efort… Mai devreme sau mai târziu lucrurile astea ne-au costat. Din păcate nu am putut să ducem la capăt ce am obținut. Avem aceleași șanse ca la începutul seriei. Ei sunt favoriți, joacă acasă. Dar trebuie să găsim resurse să arătăm puțin altfel față de jocul de azi”, a declarat Tudor Costescu, tehnicianul lui BC SCM Timișoara.
”Au fost patru lupte grele între cele două echipe, mă aștept la același lucru și în al cincilea. Acesta a fost diferit. Am avut câteva idei despre cum am putea juca meciul. Am fost foarte nervoși la început, verificam ce se va întâmpla. Au avut cred 31 puncte după 12 minute și de atunci au marcat doar 32, cred că efortul defensiv a fost bun. Nu a fost frumos, nu am dorit asta, e play-off și nimeni nu-și mai amintește cum a fost. Suntem bucuroși dar nu e încheiată seria… Nu e nimic decis”, a spus Jukka Toijala, antrenorul Stelei.