Ce ne pune sângele în mișcare. Cinci reguli de aur pentru cei...

Ce ne pune sângele în mișcare. Cinci reguli de aur pentru cei care suferă de circulație proastă

0
DISTRIBUIȚI

Multe persoane suferă de circulație proastă, ceea ce le dă o stare generală neplăcută. Specialiștii propun un „pachet” pentru stimularea acesteia, păstrându-ne starea de sănătate.

Aveți retenţie de apă, celulită sau mâinile şi picioarele reci? Atunci când stați în picioare o perioadă lungă de timp, vi se umflă gambele? Vi se vindecă mai greu decât altora rănile sau zgârieturile? Cel mai probabil, aveți o circulație proastă, o afecțiune de care suferă o bună parte din populația României. Deși circulația sanguină proastă nu este o boală propriu-zisă, care să ne îngrijoreze, cei care nu adoptă un regim special și nu au grijă de organismul lor riscă să aibă parte de complicații nedorite. Studiile medicale au demonstrat că circulația sanguină deficitară este printre factorii cauzatori ai infarctului sau ai atacului cerebral.

Simptomele proastei circulații a sângelui se amplifică vara, atunci când din cauza căldurii cantitatea de lichide acumulate în pereții vaselor sanguine crește. Multe din problemele cauzate de circulația sanguină proastă pot fi rezolvate cu ajutorul unei diete alimentare corespunzătoare și cu respectarea unor reguli simple care vă pot îmbunătăți semnificativ starea.

Bea cât mai multă apă

Cu toţii ştim recomandarea medicilor privind cantitatea de apă pe care ar trebui să o consumăm zilnic, însă puţini dintre noi reuşim să bem cei doi litri de apă pe zi, recomandaţi de specialişti. Însă dacă dorim să ne îmbunătăţim circulația, este bine să ne hidratăm în mod corespunzător. Limonadele și ceaiurile slab îndulcite sunt și ele recomandate de specialiști celor care vor să aibă o circulație adecvată.

Alimente bogate în potasiu

Alimentele bogate în potasiu stimulează eliminarea apei în exces din organism.


Astfel, introducând în dieta dumnevoastră zilnică legume, cereale integrale, avocado și fructe în coajă lemnoasă veți asigura aportul optim de potasiu necesar pentru combaterea retenției de apă, unul dintre simptomele circulației deficitare.

Aport optim de vitamina E și B12

Dieta persoanelor cu circulație proastă ar trebui să includă multe alimente bogate în vitaminele E și B12. Pe lista cu recomandări regăsim ouăle, carnea de pui și peștele, în special tonul, somonul și codul, laptele de vacă, germenii de grâu și porumbul. Aceste alimente ar trebui consumate cât mai des de cei care au probleme de circulație, cu precizarea că meniul zilnic trebuie să fie variat, pentru a nu cauza diverse carențe.

Exerciții fizice

Cu toții știm că pentru a ne menține un tonus bun este nevoie să facem mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi. Atunci când vine vorba de stimularea circulației, toate exercițiile fizice sunt bune, însă alegerea tipului de mișcare pe care dorim să îl facem trebuie să fie în funcție de preferințele și de capacitățile noastre fizice. Mersul pe jos le este recomandat celor care fie nu doresc să meargă la o sală de sport, fie nu au timp. Plimbările în aer liber nu sunt eficiente doar pentru stimularea circulației, ci și pentru combaterea depresiei.

Devenite o adevărată modă în România ultimilor ani, exercițiile de streching fac adevărate minuni atunci când vine vorba de stimularea circulației sanguine. Pentru a le face nu aveți nevoie de echipament special sau de extrem de mult spațiu, ci doar de un trening, o pereche de pantofi sport confortabili și… de ceva voință. Rotirea umerilor, a șoldurilor sau întinderea brațelor până în zona picioarelor, adică exerciții care vă aduc aminte de încălzirea de la orele de educație fizică din timpul școlii, se pot dovedi aliați de nădejde în lupta cu circulația proastă. Pasionații de plimbări cu bicicleta trebuie să știe că acest sport, bun și pentru relaxare, este un excelent stimulent pentru o circulație optimă.

Beți vin

Dacă credeați că lista noastră de sfaturi conține doar reguli și restricții care vă vor da bătăi de cap, v-ați înșelat. Numeroase studii efectuate de specialiști au demonstrat că un pahar de vin pe zi ne ajută să luptăm împotriva circulației deficitare. Licoarea are efecte miraculoase și atunci când vine vorba de reducerea colesterolului din sânge.

Sursa Foto: Freepik

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.