Vreme deosebit de caldă în zilele următoare în întreg Banatul. Mai mult, meteorologii anunță că, în această săptămână, termometrele vor arăta și peste 30 de grade Celsius la Timișoara, ziua cea mai călduroasă fiind vineri. De asemenea, scăpăm de ploi până sâmbătă.
“În ultimele zile ale lunii mai, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât, în data de 31 mai, valorile maxime vor atinge, în medie, 30 de grade. Prima lună de vară, va debuta cu o răcorire a vremii, ce va continua până în jurul datei de 3 iunie când mediile valorilor diurne vor atinge 25… 26 de grade. Ulterior, temperatura aerului va fi în creștere, astfel că, până în data de 8 iunie se vor atinge frecvent valori medii maxime în jurul a 28 de grade, apoi o nouă răcorire a vremii va conduce la înregistrarea de maxime, în medie de 26 de grade.
Minimele vor scădea ușor, de la valori medii de 14… 15 grade în primele zile ale intervalului, spre 13 grade în dimineața zilei de 30 mai, apoi vor crește spre medii în jurul a 14 grade (în 2 iunie), pentru ca ulterior, până în 4 iunie, să scadă din nou spre medii de 12 grade. Din 5 iunie, temperaturile minime vor crește ușor spre valorii medii de 13…14 grade, iar până la sfârșitul perioadei de referință, nu vor avea variații semnificative”, se arată în estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor până în data de 10 iunie pentru regiunea Banat, întocmită de Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii mai anunță că manifestări specifice instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil, grindină) se vor semnala pe aproape întreg parcursul intervalului de prognoză, cu o probabilitate mai ridicată în perioada 31 mai – 10 iunie.