Sute de locuitori din vestul țării au luat credite prin „Prima Casă”...

Sute de locuitori din vestul țării au luat credite prin „Prima Casă” în 2018. De ce a scăzut suma alocată programului

0
DISTRIBUIȚI

prima casa

Mai puțini bani pentru derularea Programului “Prima Casă” în 2018 față de anul precedent. Alexandru Petrescu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM), a declarat, astăzi, la Timișoara, că programul are o alocare de două miliarde de lei, cu 500 de milioane de lei mai puțin decât în 2017. Aproape 40% din sumă a fost deja epuizată, semn că românii încă sunt interesați să ia credite prin “Prima Casă”.

“Prima Casă rămâne unul dintre programele de notorietate guvernamentale, aș putea spune că este poate este unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale postdecembriste.


Circa 800 de milioane de lei din cele două miliarde de lei alocate pe anul 2018 au fost deja epuizate. Putem spune că aproape 40% din fondul anual este deja epuizat. Doar în regiunea Vest au fost circa 376 de unități locative garantate de către Fond, în valoare de aproape 38 de milioane de lei”, a declarat Alexandru Petrescu.

Potrivit directorului general al FNGCIMM, dacă anul trecut, Programul Prima Casă a avut alocată suma de 2,5 miliarde de lei, în acest an, precum și în 2019 și 2020, fondul anual va fi de două miliarde de lei. În anul 2021, suma va scădea la 1,5 miliarde de lei.

“Programul se bucură de succes și în continuare, iar în funcție de strategia Ministrului de Finanțe, programul probabil va continua și dincolo de 2021, data limită la care ar trebui să se oprească, conform strategiei actuale. Rămâne să vedem, o dată ce ne apropiem de anul 2021, cum va arăta profilul economic al României și societății românești”, a conchis Alexandru Petrescu.

Directorul general al FNGCIMM a participat, joi, la Timișoara, la o conferință regională cu tema “Soluții de finanțare și garantare a proiectelor de investiții pentru întreprinderi mici și mijlocii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.