Un proiect de 140.000 de euro a dublat numărul vizitatorilor la Cascada...

Un proiect de 140.000 de euro a dublat numărul vizitatorilor la Cascada Bigăr

0
DISTRIBUIȚI

cascada bigar

Peste o sută de mii de turişti au vizitat zona Cascadei Bigăr în ultimul an, dublu faţă de cei care trecuseră să vadă locaţia devenită cunoscută în urma unor reportaje foto. Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 1- 6 iunie 2017, imediat după ce au avut loc lucrări de amenajare a zonei. Aceasta a avut loc la iniţiativa Asociaţiei Viitor Plus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşnița, sub umbrela platformei de sustenabilitate După Noi, în urma unui proiect implementat de cei de la Coca-Cola HBC România.

„Percepția turiștilor despre zona Cascadei Bigăr s-a îmbunătățit considerabil, 90% dintre ei declarând că se vor întoarce în zonă”, a declarat Mile Galcan, Responsabil Comunități, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Investiţia realizată a dus la dublarea numărului de turişti atraşi, au anunţat reprezentanţii societăţii care a finanţat iniţiativa. „Proiectul amenajării eco-turistice din jurul Cascadei Bigăr este dovada clară că proiectele de responsabilitate socială au un ecou real în comunitate.


Din inițiativa colegilor noștri de la fabrica din Timișoara, am reușit să rescriem povestea unuia dintre cele mai frumoase locuri din România, de care se bucură acum turiștii din întreaga lume. Numărul vizitatorilor s-a dublat odată cu inaugurarea amenajării, dar poate cel mai important lucru este că aceștia doresc să se întoarcă”, a declarat Irina Ionescu, din partea companiei amintite.

În mai 2017, Coca-Cola HBC România, împreună cu partenerii proiectului, au finalizat lucrările de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr, nominalizată în 2013 drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume. Valoarea totală a investițiilor pentru reabilitarea zonei a fost de aproximativ 140.000 de euro și a vizat: amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B; amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc şi construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei; amenajarea unor spații și poteci între cascadă și izvor, cât și realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei; dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare și locuri de repaus.

Proiectul a pornit la inițiativa angajaților de la fabrica din Timișoara a producătorului de răcoritoare, care au remarcat potențialul zonei și și-au dorit ca accesul la baza cascadei să fie mai ușor și sigur. Trei ani mai târziu, proiectul lor a fost pus în aplicare sub platforma DupaNoi.ro, care înglobează toate iniţiativele de responsabilitate socială susţinute de societate la nivel local. După Noi își propune să inspire cât mai mulţi oameni să lase în urmă o lume mai bună, prin protejarea resurselor naturale, prin promovarea valorilor, a poveştilor şi a locurilor din România.

Situată în Valea Minișului din Județul Caraș-Severin – la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN 57B – Cascada Bigăr reprezintă un adevărat monument al naturii și un obiectiv turistic de valoare pentru România. Mai mult, în 2013, presa internațională de specialitate a nominalizat Cascada Bigăr drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.