p>

Gunoaie și fructe descompuse, lăsate pe stradă, fără vreo sancțiune – asta acuză un timișorean care a trimis, pe adresa redacției PRESSALERT.ro, că se întâmplă în zona pieței de pe strada Elena Nicoară, din cartierul Calea Girocului. Acesta susține că vânzătorii pieței aruncă deșeuri pe lângă blocuri, care rămân acolo până ajung la stadiul de putrefacție. ”Gunoiul deversat de angajații pieței în ghena improvizată lângă blocul meu se descompune într-un amestec volatil de culoare neagră foarte atrăgător pentru insecte felurite”, ne-a scris timișoreanul. Acesta mai arată că, în incinta pieței, nu a văzut un recipient potrivit de colectare a gunoiului.