Robu, despre ”mișcările de trupe” din PNL: ”Sunt mai mulți aspiranți decât...

Robu, despre ”mișcările de trupe” din PNL: ”Sunt mai mulți aspiranți decât numărul de funcții”

0
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu, președinte al liberalilor timișeni și primar al Timișoarei, a făcut astăzi, în cadrul conferinței de presă de la PNL Timiș, câteva aluzii la ultimele ”mișcări” din cadrul partidului la nivel național. Fără să nominalizeze concret pe cineva, declarațiile sale vin la două zile după ședința convocată de Vasile Blaga la sediul central al formațiunii, la care au participat și membri ai PNL Timiș, secretarul general Alin Popoviciu și deputatul Marilen Pirtea. Robu a spus că a avut loc o întâlnire a Biroului Politic Județean Timiș, ”asupra a ceea ce s-a mai întâmplat și ce se întâmplă la partidul nostru la nivel de ansambu al țării”. Pe lângă un apel la unitate în fața unui adversar comun, Robu a fcut câteva comentarii legate de comportamentul unor conducători în spațiul public, dar și de faptul că mulți au fustrări din cauză că nu au ajuns să aibă funcții înalte în partid.

”Trebuie să ne păstrăm unitatea, să nu ne irosim în tot felul de dispute, (…) să facem față luptei cu adevărarul adversar, PSD.


În partid sunt multi oameni valoroși, mulți oameni au aspirații înalte, sunt mai mulți aspiranți decât numărul de funcții. Cei ce nu ajung să acceadă nu trebuie să o privească ca pe o neîmplinire, ci ca pe un lucru pasager, există o multitudine de șanse”, a spus Robu.

Acesta a făcut și câteva recomandări conducerii partidului, fără să facă atacuri directe. ”Trebuie să aducem corecțiile de rigoare, nu e normal să persistăm într-o anumită manieră ca actor politic, atunci când constatăm că ceea ce propunem noi nu produce rezonanță în electorat”, a susținut primarul Timișoarei, continuând apoi cu o variantă de strategie pentru viitoarele alegeri europarlamentare. ”Trebuie să ne promovăm identitatea în cercuri cât mai largi, să ajungem la cei care vor or Românie liberală, o Românie modernă. (…) Va trebui să ne readucem alături acea parte a electoratului nostru care a avut nemulțumiri, pe de altă parte trebuie să aducem noi valuri de aderenți, de simpatizanți”.

Șeful PNL Timiș spune că adevrsarul liberalilor la alegeri, PSD, a jucat o carte câștigătoare. ”Avem un adversar redutabil  din punct de vedere electoral. Cine subestimează PSD-ul greșește amarnic. Eu trăiesc în realități, printre oameni. PSD-ul a acționat de o manieră extrem de vicleană care a produs rezultat. PSD-ul a făcut un scor electoral uimitor indiferent de cât de mulți suntem. PSD-ul a reușit să dea satisfacție unor cercuri largi”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.