Trei tineri, dintre care doi minori, au fost implicaţi ieri seară într-un accident care ar fi putut avea urmări fatale, pe o stradă din localitatea Ciacova, judeţul Timiş.
Tinerii, doi în vârstă de 17 ani şi un al treilea de 19 ani, circulau într-o maşină pe strada Unirii din Ciacova, iar, la un moment dat, autoturismul a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit violent de un stâlp situat pe marginea drumului.
Aveau viteză mare, iar oamenii legii bănuiesc şi că la volan s-ar fi aflat unul dintre cei doi minori, fără permis de conducere, dar şi foarte băut. Rezultatul în urma alcooltestului a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Toţi trei au fost răniţi. Tânărul de 19 ani a rămas captiv între fiarele maşinii, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru salvarea sa.
Poliţiştii au început verificările pentru stabilirea persoanei vinovate de producerea accidentului. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.