O importantă cetate de pământ din apropierea oraşului arădean Sântana, a cărei existenţă a fost semnalată cu mai bine de două veacuri în urmă, începe, încet-încet, să-şi desluşească nebănuitele şi surprinzătoarele taine.
O fortificaţie semnalată de peste două veacuri
Străvechea aşezare a fost menţionată pe hărţile topografice întocmite la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în timpul împăratului Iosif al II-lea, incinta mare a fortificaţiei fiind schiţată încă la vremea respectivă destul de exact. Dimensiunile uriaşe ale fortificaţiei au atras atenţia istoricilor locali din secolul al XIX-lea: Gábor Fábián menţionează un mare şi vechi val iar mai târziu, Márki Sándor a emis ipoteza că fortificaţia ar fi un ring avar din secolele VI-IX, făcând analogii bazate pe informaţii din vechi izvoare.
În anul 1888, când valul de pământ a fost secţionat cu prilejul construirii căii ferate, s-au descoperit fragmente ceramice şi de chirpici, morminte şi un tezaur alcătuit din 23 de podoabe de aur – brăţări, inele, pandantive – care au ajuns la conducerea căilor ferate, iar apoi la muzeul din Budapesta, la Arad păstrându-se doar copii ale acestora.
Primele menţiuni despre tezaurul de podoabe din aur
Cetatea de la Sântana a căzut din nou în uitare până la jumătatea secolului trecut, când în urma cercetărilor de teren făcute de arheologul arădean Egon Dörner şi arheologul clujean Mircea Rusu s-a putut stabili că aşezarea este mult mai veche şi aparţine epocii bronzului. La vremea respectivă, cetăţii de la Sântana i s-a atribuit o vechime de peste 3.500 de ani.
Noi cercetări efectuate un an mai târziu au identificat două sisteme de fortificaţii iar în articolul scris de Egon Dörner în 1960 este menţionat pentru prima dată şi tezaurul de aur descoperit în 1888, care a aparţinut cu siguranţă unei căpetenii locale. Totodată, el concluzionează că aşezarea aparţine perioadei târzii a epocii bronzului. În anii următori au mai avut loc descoperiri izolate şi au fost recuperate proiectile de praştie din lut şi diferite artefacte, multe din bronz, cu ajutorul cărora se poate reconstitui, fie şi parţial, lumea locuitorilor străvechii cetăţi.
A treia incintă
Cercetările la fortificaţia de pământ de la Sântana au fost reluate în anul 2008 de arheologi de la Complexul Muzeal Arad, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj, Universitatea de Vest din Timişoara şi o echipă germană de la Universitatea din Bochum, iar rezultatele campaniei de săpături din anul următor au fost publicate de arheologul clujean Florin Gogâltan şi arheologul arădean Victor Sava în lucrarea „Sântana Cetatea Veche – o fortificaţie de pământ a epocii bronzului la Mureşul de Jos”, apărută sub egida Complexului Muzeal Arad.
Atunci a fost sondat sistemul de apărare a celei de-a treia incinte, cea mai mare dintre toate, s-au stabilit dimensiunile valului de pământ, foarte bine păstrat, şi modalitatea de ridicare a acestuia, precum şi şanţul de apărare al cetăţii. Mai multe proiectile de praştie, lucrate dintr-un lut foarte bine ars, care au fost descoperite pe partea exterioară a unui zid de lut, sugerează că cetatea a fost incendiată.
Un nou proiect româno-german
Săpăturile au fost din nou întrerupte pentru aproape un deceniu din lipsă de finanţare, dar importanţa fortificaţiei a dus la reluarea cercetărilor de către o echipă mixtă româno-germană de arheologi, condusă de Rüdriger Krause, profesor la Universitatea „Goethe” din Frankfurt, şi cercetătorul clujean Florin Gogâltan, în cadrul unui nou proiect, intitulat „Fortificaţiile din epoca bronzului între Munţii Taurus şi Carpaţi”.
Anul acesta, în cadrul primei campanii de săpături la care a participat şi Victor Sava, cercetători germani au efectuat măsurători magnetometrice pentru a stabili conturul cetăţii iar arheologii români au efectuat săpături, cercetând ceva mai mult de jumătate din cetatea care se întinde pe aproape 90 de hectare. Au fost identificaţi trei kilometri şi jumătate de fortificaţii de-a dreptul spectaculoase, cu valuri de apărare din lut, două şanţuri de apărare şi un zid construit la vremea respectivă din lemn şi lut ars, căzut în şanţ, cel mai probabil în urma unui asediu.
S-au descoperit, de asemenea, vârfuri de săgeţi, noi proiectile de lut, unele având o greutate de aproape un kilogram, oase şi mai multe fragmente ceramice. Inventarul arheologic urmează să fie datat prin metoda radiocarbon dar cel mai probabil existenţa cetăţii preistorice de la Sântana poate fi încadrată între anii 1400-1200 î.d.Ch. Cercetările magnetometrice au mai identificat, în interiorul fortificaţiei, conturul şi compartimentările unei construcţii de mari dimensiuni, cu laturile de aproximativ 60 x30 metri – un posibil palat sau templu – care va fi cercetat în cursul anului viitor, după cum a relatat Victor Sava pentru Pressalert.ro.
„Troia” Aradului
Cetatea fortificată de la Sântana ascunde încă multe enigme dar descoperirile făcute până acum i-au convins pe arheologi că era contemporană cu civilizaţia miceniană descrisă de Homer în „Iliada” şi „Odiseea”. Fortificaţia de la Sântana este aproape de trei ori mai mare decât Troia descrisă de Homer, care avea doar 29 de hectare.
Dacă aşezarea de pe coasta Asiei Mici este mai bine păstrată, deoarece materialul de construcţie folosit a fost piatra, casele de la Sântana şi fortificaţiile erau din lut şi lemn dar cetatea era împrejmuită cu şanţuri de apărare adânci de peste patru metri, un val de pământ de peste 20 de metri, permiţând arheologilor să concluzioneze că aici s-a aflat una din cele mai mari şi impunătoare cetăţi preistorice din Europa, aparţinând epocii bronzului târziu.
Arheologul clujean Florin Gogâltan a dat cetăţii de la Sântana supranumele de „Troia” Aradului, gândindu-se probabil şi la tezaurul de aur descoperit aici în urmă cu 130 de ani, la construcţia impunătoare ce pare a fi un palat şi care urmează să fie cercetată în viitoarea campanie, la sistemul compex de cetăţi din care făcea parte sau la asediul violent care a distrus cetatea, căci toate aceste detalii indică o lume asemănătoare cu cea descrisă în poemele homerice, confirmată în mare parte de descoperirile arheologice. Actualul stadiu al cercetărilor permite deocamdată doar unele supoziţii despre importanţa şi rolul acestei cetăţi dar se poate presupune că era un centru economic puternic şi bogat, care controla defileul Mureşului, dealurile Şiriei şi zona metaliferă a Munţilor Apuseni, cu resursele de cupru şi aur, dispunea de o considerabilă mână de lucru, capabilă să ridice impresionantele fortificaţii pentru acele vremuri, era condus de o căpetenie autoritară care ştia să se facă ascultată şi avea, cu siguranţă, atât aliaţi cât şi duşmani.
În partea estică a comitatului maghiar Békés şi în zona de câmpie din judeţele Arad şi Timiş au fost identificate mai multe aşezări din epoca bronzului, aflate la distanţe de câteva zeci de kilometri de Sântana, printre care puternica fortificaţie de la Corneşti, cea mai mare din preistoria Europei, care a dăinuit până în jurul anului 900 î.d.Ch. Rămâne de văzut dacă cercetările ulterioare vor putea desluşi cum s-a îmbogăţit cetatea şi din ce motive a fost distrusă.
O reconstituire a fortificaţiei
După finalizarea cercetărilor, se doreşte realizarea, la Sântana, a unui muzeu in situ, care să pună în valoare cele mai importante descoperiri şi să devină un important obiectiv turistic. Florin Gogâltan, Victor Sava şi graficianul bucureştean Radu Oltean au propus deja un proiect de reconstituire a modului în care a fost ridicată fortificaţia cu zidul de lut, care ar urma să fie reconstruite parţial la Sântana după finalizarea campaniei de săpături.
Surse foto: Complexul Muzeal Arad, T. Kemenczei (Budapest, 1999), Victor Sava, Florin Gogâltan, reconstituire Radu Oltean
