Veşti tot mai rele pentru ACS Poli. S-a început procedura de intrare...

Veşti tot mai rele pentru ACS Poli. S-a început procedura de intrare în insolvenţă UPDATE 3 Radu Birlică, primele explicații despre insolvență

3
DISTRIBUIȚI

ACS Poli a cerut ieri la Tribunalul Timiş intrarea în insolvenţă. Clubul speră să amâne astfel datoriile urgente către foştii angajaţi. Dacă cererea e acceptată se va intra în proces de reorganizare, altfel echipa bănăţeană poate avea soarta Rapidului.

Dosarul a fost deschis la Secţia a II-a Civilă din cadrul Tribunalului Timiş şi poate fi vizualizat AICI. Conform unor surse din cadrul clubului dacă ACS Poli intră în insolvenţă clubul mai poate supravieţui teoretic câteva luni. Perspectivele nu sunt însă roz pentru formaţia pregătită de Ionel Ganea.

ACS Poli a pierdut mai multe litigii cu foştii jucători, dar şi cu foşti antrenori. Doi dintre aceştia s-au îndreptat de asemenea spre instanţa din Timiş. E vorba de Petru Ţurcaş, fost antrenor, şi Adrian Blaj. De asemenea, conform tmsport.ro fundaşul Bogdan Străuţ a lipsit de la Constanţa, meci pierdut cu 1-4, tocmai pentru că s-a îndreptat către comisiile FRF.

Radu Birlică, preşedintele clubului, nu a putut fi deocamdată contactat pentru a explica decizia de intrare în insolvenţă.

UPDATE Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, nu a dorit să comenteze situația, fiind totodată și în concediu.


„Sunați-l pe domnul Birlică…”, a fost răspunsul edilului.

UPDATE 2 Radu Birlică, prezent la un amical disputat de ACS Poli astăzi, s-a arătat iritat de întrebările despre insolvență, transmițând reporterului PRESSALERT.ro că „puteți să vă luați un avocat, să-l plătiți cu 500 de euro, să vă explice despre ce-i vorba”.

UPDATE 3 Președintele lui ACS Poli a revenit cu precizări după jocul de astăzi. Radu Birlică spune că prin insolvență se urmărește restartarea clubului pe modelul celor de la Dinamo și CFR Cluj, cluburi care activau totuși la nivelul primei ligi. Timișorenii primesc și o gură de oxigen, dacă li se acceptă procedura, nu vor mai avea de suferit de pe urma litigiilor curente, conform conducătorului. ”Avem obligativitatea ca până in aprilie, mai, la anul, să avem planul de reorganizare aprobat. Avem drept de promovare, am un an de zile ca administrator special la Rapid, credeți-mă. E desemnat deja un administrator judiciar… Şi un administrator special, dacă AGA mă votează pe mine, o să rămân eu, dacă nu, va fi altcineva… Planul propus protejează tot ce e salariat acum din momentul declarării insolvenței. Prima dată trebuie plătit statul și jucătorii. Nu putem să acumulăm datorii curente. Noi dorim să scăpăm clubul, nu să-l falimentăm”, ne-a spus Birlică.

UPDATE 4 ACS Poli a anunțat în această seară și un nou parteneriat cu o importantă companie care-și desfășoară activitatea pe Bega. Nu e făcută nicio precizare despre spijinul efectiv acordat clubului.

– textul a fost actualizat (UPDATE 3 Radu Birlică: „Şi un administrator special, dacă AGA mă votează pe mine…)

3 COMENTARII

  1. Ar fi foarte frumos ca dl primar Robu, sa ne puna la dispozitie lista cu firmele cărora in urma cu un an, doi, le-a trimis sms-uri sa sponsorizeze echipa Poli, ulterior sprijinindu-le sa obtina diferite „facilități” gen certificate de urbanism, autorizații de construcție, la limita sau in afara legii. Aceste practici ale domnului primar sunt arhicunoscute angajaților din subordine. În prezent, cine își dorește o „facilitate ” in afara legii, gen autorizații ilegale de construcții (blocuri in zone de case, etc…) merg in audienta la dl primar, declara că sponsorizează echipa de fotbal si…rotitele se mișcă. Ma mir ca pana acum aceste practici ale dlui primar nu sunt investigate de autoritățile competente, fiind vorba de o șpagă mascată, o parte din sponsorizări revenind la dl.primar!
    Dar nu e tarziu niciodată, deja in audiența sunt înscriși câțiva antreprenor,care flutura zeci de mii de euro, pt „echipa Poli (sic), așteptând revenirea dlui primar din concediu. Poate trebuie pus de un flagrant, că nu am mai auzit demult….

  2. Pinochio de 14 min. Raporteaza
    muahahahahahaha…..Cu Rinu Raducu Birlica (si daca Tribunalul accepta insolventa) faliment scrie pe fruntea voastra! Oricum de la „ia-ti un avocat, plateste-l cu 500 euro si afli despre insolventa” la o alta minciuna gogonata, omul a facut eforturi sa isi pregateasca o replica. Birlica, draga, de ce nu ii informezi tu corect pe cititorii prostiilor spuse? Pai sa o luam metodic: 1.ong-urile au lege speciala….OG26/2000 si forma proprie de dizolvare datorita insolventei chiar daca alte instante au pronuntat si altfel de solutii. 2. Afirmi ca in procedura prioritari sunt statul si apoi salariatii. Mai sa fie, tu pinochio mic…..in insolventa primul platit e administratorul judiciar…..adicatelea domnia voastra :))))., abia apoi vine statul si ce mai ramane la salariati. Deci mataluta iti vei trage primul partea leului ca doar stii de la Rapid. Cu astea spuse, iti doresc sa se aplice prevederile OG26/2000 si sa te dizolvi urgent ca nu esti proprietar aici!

Dă-i un răspuns lui Av. Oborsan Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.