Arta iese în stradă

Arta iese în stradă

0
DISTRIBUIȚI

Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021 a turat motoarele, după ce în prima parte a anului s-a mers la relanti din cauza întârzierii finanțărilor dinspre autorități.

Asociația a anunțat recent, după o perioadă de liniște, o serie de proiecte prin care artiştii timişoreni vin mai aproape de oamenii din comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi de turiştii care aleg să viziteze capitala Banatului.

Unul dintre acestea, proiectul „Memoriile Cetăţii”, se desfăşoară pe perioada a 10 zile, din 14 până în 23 septembrie. Cultura va coborî la colţ de stradă în 10 zone ale oraşului de pe Bega, care se vor transforma în spaţii de interacţiune dintre artişti, comunitatea locală şi turişti.

Vor fi zece instalaţii arhitecturale temporare amplasate în cartierele timişorene unde se află Piaţa Traian, Pacul Dacia, Calea Lipovei (colț cu str. Sf. Apostoli Petru și Pavel), Calea Șagului (colț cu str. Ana Ipătescu), Parcul Lidia, Piaţa Soarelui, Strada Oituz, Piaţa Mocioni, Piaţa Bălcescu, Str. Mărășești.

Prin intermediul acestora, timişorenii vor fi mai aproape de teatru, muzică, dans sau poezie. Organizațiile care au adoptat un modul din cartiere sunt: Fundația Pentru Voi, Asociația Femeilor Rome „Pentru Copiii Noștri”, Asociația Seniorilor din Timișoara, Centrul Cultural German, Asociația Rugby 4 Timișoara, Asociația Comunitară pentru Banat, Organizația Cercetașii României – Centrul Local Licos Timișoara, Asociația Suporterilor Druckeria. Asociaţiile locale vor organiza peste 40 de evenimente sub forma de spectacole stradale teatru, muzică și ateliere de lucru ce vor avea loc în spații tranzitate zilnic de timișoreni în drumul lor spre serviciu, școală sau cumpărături.

Un nou festival

Începând cu anul 2018 și până în anul 2020, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană va organiza trei ediții ale Festivalului Luminii, care vor avea loc în cele trei piețe din centrul Timișoarei: Piața Libertății (2018), Piața Unirii (2019) și Piața Victoriei (2020).

În perioada 21-23 septembrie, începând cu ora 20:30, în Piața Libertății din Timișoara, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană organizează spectacolul în trei acte „Lumina Libertății”, care celebrează Centenarul României și se dorește a fi o primă ediție a Festivalului Luminii.

Lumina Libertății este un spectacol de arte performative, muzică, arte vizuale și instalații de lumină, dezvoltat pe structura arhitecturală a Pieței Libertății din Timișoara, care spune povestea personajului principal, timișoreanul Luca, ce urmează să trăiască principalele momente care au definit Timișoara în cei 100 de ani de România.

Prima seară, respectiv primul act al spectacolului, este marcată de sfârșitul Primului Război Mondial și coincide cu nașterea personajului principal și întâmplări din adolescența acestuia: începutul școlii, prima dragoste și căsătoria.


Muzica primei seri este interpretată de muzicieni ai Filarmonicii de Stat „Banatul” din Timișoara, precum și de formația condusă de muzicianul Boris Kovacs. În al doilea act al spectacolului, începe cel de-al Doilea Război Mondial reprezentat printr-o luptă simbolică, susținută de instalații de lumină, între două orchestre: ansambluri de percuționiști, suflători și coarde, amplasate pe platforme mobile în Piața Libertății, iar Luca pleacă la război. În ultima seară, personajul principal trăiește momentele Revoluției din Decembrie 1989, aderarea României la Uniunea Europeană și participă la câteva acțiuni specifice care conturează viitorul României și al Timișoarei în perspectiva anului 2021 și ulterior acestuia, scene reprezentate, în mod simbolic, prin nașterea nepotului său.

În toate cele trei seri, vor fi produse videomapări ale clădirilor ce formează Piața Libertății, jocuri și instalații de lumină specifice fiecărui moment al narațiunii istorice, iar cei peste 100 de actori, muzicieni și dansatori, membri ai comunității artistice locale, vor pune în scenă acest spectacol.

Acest proiect este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale pe programul privind organizarea și desfășurarea manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) și al Primului Război Mondial și de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.