p>
Cinci câini fără stăpân au fost ridicați, ieri, de pe str. Grigore Alexandrescu, după ce mai mulți timișoreni s-au plâns că se tem de ei.
Astfel, polițiștii locali le-au acordat sprijin reprezentanților societății de ecarisaj Danyflor pentru a strânge câinii fără stăpân aflați în zona de nord-vest a orașului, în apropierea clădirii spitalului municipal.
“În fapt s-a reclamat că mai mulți câini fără stăpân prezentau un real pericol pentru cetățenii care locuiesc în apropiere, fiind observați venind dinspre un teren viran, motiv pentru care s-a stabilit să se acționeze pentru a-i prelua. În urma acțiunii au fost prinși cinci câini care au fost transportați la adăpostul de animale al societății Danyflor”, a informat Poliția Locală Timișoara.
Potrivit reprezentanților instituției, astfel de acțiuni comune vor mai fi organizate și pe viitor.