Paul Mirea și Cosmin Tobă, finaliștii îndrăgitului concurs iUmor, sosesc la Timișoara pentru un spectacol de stand up comedy numit „De la necunoscuți la anonimi“, care le promite tuturor spectatorilor o porție zdravănă de bună dispoziție.
Mirea Paul este un comedian foarte ambițios, care a reușit în scurt timp să se facă remarcat prin ambiția si curajul de a dezvolta subiecte sensibile precum glume psihopate, umor macabru sau teme religioase.
Semifinalist iUmor în sezonul 1 şi 3, Mirea Paul a reușit de fiecare dată să impresioneze juriul primind de fiecare dată cele 3 like-uri.
Tobă sau prezentatorul de știri pervers nu are prejudecăți. Glumele lui sunt simple, dar profunde, inspirate din realitate. Acest tip de abordare a fost pe placul juraților iUmor, atât în auditii, cât și în finală, obținând cele 3 like-uri și aprecieri.
Evenimentul va avea loc duminică, 7 octombrie, de la ora 20, la Anturaj, iar biletele costă 25 lei – în avans și 30 lei, la fața locului.