Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, împreună cu filiala cărăşeană a arhivelor judeţene vernisează mâine, de la ora 12:00, expoziţia „Activitatea Consiliului Naţional Român din Caransebeş”, dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.
Expoziţia prezintă imagini, fotocopii ale unor documente şi texte relevante despre cele mai importante evenimente petrecute la Caransebeş în urmă cu o sută de ani, despre pregătirea constituirii Consiliului Naţional Român din oraş, adunarea de deschidere a acestuia şi personalităţile participante, precum şi despre delegaţia din Caransebeş care a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
După formarea unui grup de conducere, s-a constituit, în cursul lunii noiembrie, şi Consiliul Naţional Local, în sala mare a primăriei, iar adunarea de deschidere a fost condusă de protopopul Andrei Ghidiu.
Acesta a propus o rezoluţie prin care Consiliul Naţional al Caransebeşului urma să apere drepturile românilor din oraşul cărăşean, iar aceasta a fost supusă Consiliului Naţional Român Central, care fusese constituit la Budapesta în 31 octombrie 1918, iar din 2 noiembrie şi-a mutat sediul la Arad, în casa lui Ştefan Cicio-Pop.
Din C.N.R.C. făcea parte şi cărăşeanul Iosif Renoiu, ca reprezentant al social-democraţilor. Printre susţinătorii unirii s-a numărat şi Miron Cristea, cel care avea să fie, din 1925, primul patriarh al României. După 1909, când a fost ales episcop al Caransebeşului, a apărat şcolile confesionale româneşti din Banat, apoi a făcut parte din delegaţia care a prezentat actul unirii de la Alba Iulia la Bucureşti şi în semn de recunoaştere a meritelor pe care le-a avut în lupta pentru unire a fost ales să ocupe scaunul vacant de mitropolit primat al bisericii ortodoxe din România întregită, fiind cel care a realizat unificarea bisericii.
Expoziţia va fi deschisă până în data de 13 noiembrie, când vor avea loc mai multe acţiuni dedicate zilei muzeului.
Surse foto: expressdebanat.ro