Şi Deva vrea în „Alianţa Vestului”. Anunţul primarului Florin Oancea FOTO

Şi Deva vrea în „Alianţa Vestului”. Anunţul primarului Florin Oancea FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Deva vrea să adere la „Alianţa Vestului”, a anunţat primarul Florin Oancea, care a purtat discuţii în acest sens cu primarul municipiului Oradea. Săptămâna viitoare, Ilie Bolojan merge la Deva pentru discuţii concrete cu privire la modul în care Deva se poate alătura structurii.

Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca sunt oraşele care compun, în acest moment, „Alianţa Vestului”, iar scopul principal al colaborării este atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles, fără intermedierea Ministerului Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice.

„Deva se înscrie în mod natural, prin poziția geografică, în proximitatea acestui «Patrulater al Vestului» iar avantajele aderării noastre la această asociere sunt evidente. După cum spuneau și colegii mei, va trebui să ne mişcăm repede, pentru că sunt nişte proceduri care trebuie urmate şi trebuie să fim organizaţi în aşa fel încât să putem deja accesa fonduri comunitare în exerciţiul 2021-2027. Sunt mai multe surse de finanţare din fonduri europene şi vrem să ajungem să accedem la ele în timp util”, a scris Florin Oancea, primarul Devei, pe Facebook.

Şi primarul oraşului Câmpia Turzii vrea ca oraşul pe care îl conduce să se alăture alianţei. Dorin Lojigan, citat de Adevărul: „(…) administraţia locală a Municipiului Câmpia Turzii, oraş emergent, care în doar doi ani a solicitat finanţări în valoare de peste 30 de milioane de euro, din fonduri europene, şi-a propus aderarea la Patrulaterala Vestului”, a transmis primarul, citat de Adevărul.

Vineri, Oradea a fost gazda reuniunii Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România (AMR), la care au participat primarii municipiilor din Regiunile Vest și Nord-Vest. AMR are câteva propuneri cu privire la repartizarea cotelor din impozitul pe venit pentru refacerea bugetelor municipiilor așa cum erau înainte de ultimele modificări legislative.


AMR susţine să fie alocată municipiilor (oraşelor, comunelor) cota de 66% din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor.

Foto: Facebook/Florin Oancea, Facebook/AMR-Asociaţia Municipiilor din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.