Taximetrist de la firma Tudo, înjunghiat și tâlhărit pe strada Pepinierei. Reacția...

Taximetrist de la firma Tudo, înjunghiat și tâlhărit pe strada Pepinierei. Reacția colegilor victimei

0
DISTRIBUIȚI

Alertă în această noapte pentru taximetriștii firmei Tudo din Timișoara după ce un coleg a anunțat, în jurul orei 1,30, că a fost înjunghiat de un client. ”M-am ocupat de la Gara Nord Timișoara cu un client ocazional, de vreo 22 – 23 ani. M-a rugat să-l duc pe strada Pepinerei numărul patru, în Calea Girocului. Când am intrat pe Pepinierei a început să mă lovească din spate cu un cuțit sau un obiect ascuțit. Am încercat să-l prind, dar nu am reușit. Tot mă lovea în spate și spunea <<cazi, cazi>>. Am avut noroc. La un moment dat, a trecut lama aproape de gât. Mi-a luat un portofel cu bani care era pe bancheta dreaptă față. Era și telefonul la încărcat. A luat doar portofelul. Mi s-a părut a fi drogat, cât îi vedeam ochii în oglindă. Îmi spunea că <<am băut foarte mult>>, dar nu mirosea deloc a alcool”, a declarat taximetristul, ulterior, pentru PRESSALERT.ro.

Imediat, după atac, șoferul și-a anunțat colegii prin stație și zeci de mașini au plecat spre acesta. Agresorul a reușit să se piardă printre blocurile din apropiere, fiind căutat de taximetriștii de la Tudo. ”Potera” a luat la ”periat” Parcul Pădurice aflat în apropiere și străzile care duc spre zona Soarelui, în încercarea de a-l prinde pe atacator, dar fără succes.


Şoferul s-a ales cu câteva tăieturi, în spate și la mână, care, din fericire, nu i-au pus viața în pericol, fiind trasportat de o ambulanță pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au început o anchetă, ridicând probe din mașina în care a avut atacul. Conform victimei, agresorul era înalt, avea o bluză de trening verde și pantaloni de trening albaștri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.