Linii de tramvai ascunse în iarbă, pe Calea Bogdăneștilor. Suma fabuloasă necesară...

Linii de tramvai ascunse în iarbă, pe Calea Bogdăneștilor. Suma fabuloasă necesară modernizării arterei

0
DISTRIBUIȚI

linii tramvai iarba

Peste 32 de milioane de euro. Atât ar costa modernizarea Căii Bogdăneștilor din Timișoara, care ar urma să aibă noii linii de tramvai ascunse în iarbă, vor fi create noi stații de tramvai și vor fi amenajate trotuarele și noi piste de biciclete.

În plenul Consiliului Local Timișoara, aleșii vor avea pe masă un proiect de hotărâre privind „actualizarea Studiului de Fezabilitate pentru Reabilitare linii de tramvai și modernizare trame stradale pe Calea Bogdăneștilor – Timișoara”, care a fost aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local în anul 2009.

Potrivit documentației care însoțește proiectul de hotărâre, valoarea lucrărilor se ridică la aproape 150 de milioane de lei, TVA inclus, iar Primăria Timișoara intenționează să obțină 80% din sumă din fonduri europene, pe axa prioritară 4, 17,65% ar urma să vină din bugetul de stat, iar restul reprezintă contribuția municipalității.

În cazul în care municipalitatea va primi finanțarea necesară, ar urma să fie realizată o „linie cale dublă de tramvai – 2,1 kilometri, linie cale simplă tramvai (buclă întoarcere) – 0,2 kilometri, suprafață carosabilă modernizată – 35.900 metri pătrați, număr stații de tramvai – 7, suprafață trotuare – 12.220 metri pătrați, piste pentru biciclete – 4.000 metri”.


Lucrările ar urma să fie finalizate în 28 de luni.

Inedit este faptul că, în cadrul proiectului de modernizare a Căii Bogdăneștilor, liniile de tramvai vor fi „înierbate”, cu scopul reducerii zgomotului și al vibrațiilor.

„Linia cale tramvai va fi realizată cu şină cu canal, montată pe plăci continue de beton, şina fiind îmbrăcată printr-un sistem elastic care reduce substanţial zgomotul şi vibraţiile în suprastructura de tramvai. Pentru reducerea zgomotului şi vibraţiilor se va utiliza suplimentar înierbarea linilie de tramvai. Reţeaua contact este realizată în regim de compensaţie totală, utilizând stâlpi de susţinere a acesteia de 12 tf, asigurând şi amplasarea corpurilor de iluminat public, respectiv sistemului de supraveghere video. Trama stradală va fi realizată în varianta de 2 benzi pe sens, având o lăţime de 2,75 m fiecare, trotuare, piste pentru biciclete şi spaţii verzi. Intersecţiile de pe traseul proiectului vor fi semaforizate şi supravegheate video”, scrie în documentația care însoțește proiectul de hotărâre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.