Șeful Direcției pentru Cultură Timiș, atac la adresa Primăriei Timișoara: „O dezordine...

Șeful Direcției pentru Cultură Timiș, atac la adresa Primăriei Timișoara: „O dezordine publicitară absolută” în centrul istoric

0
DISTRIBUIȚI

De mai multă vreme, în Timişoara şi în special în zona istorică a oraşului, s-a creat un adevărat haos, „o dezordine publicitară absolută” după cum o caracterizează Sorin Vlad Predescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş. Întreaga harababură a fost iscată după ce, în urmă cu patru ani, a apărut o lege care impunea adoptarea unui nou regulament. Primăria s-a mulţumit să-l abroge pe cel existent, dar a socotit că adoptarea unui nou regulament nu este o prioritate.

Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat şi în multe cazuri, s-a ajuns la situaţii de-a dreptul aberante. Un nou regulament privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate din municipiul Timişoara este pregătit acum de primărie, dar documentul, publicat pe site-ul instituţiei, cuprinde o serie de prevederi ambigue, greu aplicabile şi neconforme cu situaţia existentă în cartierele istorice.


Regulamentul vizează întregul oraş, dar pentru zona istorică, de cel mai mare interes, acesta trebuie supus, în mod obligatoriu, consultării în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, pentru a obţine aprobarea direcţiei de cultură. „Avem nevoie de o politică unitară de publicitate şi e de dorit ca în zona istorică, unde se impun reguli mai stricte, să avem cât mai puţină publicitate” susţine Sorin Predescu.

„Regulamentul ar trebui să simplifice viaţa celor care operează în publicitate, să se ştie exact ce e voie şi ce nu, să existe nişte reguli foarte clare pentru zona istorică şi pentru cea din afara ei, pentru că situaţia neclară de acum generează tot felul de nemulţumiri. Au apărut mai multe bannere sau reclame provizorii cu derogare de la primărie, nu toţi care au amplasat panouri publicitare au şi avizul direcţiei de cultură”, completează directorul direcţiei. Deocamdată, regulamentul elaborat de primărie nu a parvenit în mod oficial direcţiei şi nu s-a cerut un punct de vedere al specialiştilor instituţiei, deşi unele completări sunt absolut necesare pentru a restabili normalitatea în acest domeniu de activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.