Tânăr în stare gravă după ce autoturismul pe care îl conducea a...

Tânăr în stare gravă după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit de tren, la doi paşi de Timişoara. Ce s-a întâmplat

0
DISTRIBUIȚI

O maşină a fost izbită de tren, în această dimineaţă, la trecerea la nivel cu calea ferată de la Săcălaz.

Primele informaţii indică faptul că şoferul unui autoturism a vrut să treacă liniile de cale ferată, dar nu s-a asigurat suficient.

„Este vorba de un tânăr de 24 de ani care conducea un autoturism pe un drum agricol, iar la trecerea la nivel cu calea ferată din Săcălaz nu a respectat semnificaţia indicatorului  «oprire», intrând în coliziune cu un tren ce avea direcţia Timişoara-Jimbolia.


În urma impactului a rezultat rănirea tânărului de 24 de ani”, au declarat reprezentanţii IPJ Timiş.

A fost nevoie de echipajul de descarcerare pentru a-l scoate pe şofer dintre fiarele contorsionate. „În autoturism era doar şoferul, care a rămas încarcerat, inconştient. A fost extras şi predat echipajului SMURD de la locul intervenţiei”, au declarat cei de la ISU Banat, prezenţi la faţa locului cu două autospeciale.

Medicii încearcă să îl stabilizeze pe tânărul accidentat, la faţa locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.