A murit George Bush senior, fost președinte al Statelor Unite

A murit George Bush senior, fost președinte al Statelor Unite

0
DISTRIBUIȚI

George Herbert Walker Bush, a murit la vârsta de 94 de ani, a anunţat, în seara zilei de 30 noiembrie 2018 (potrivit orei locale), fiul său, de asemenea ex-preşedinte, George Walker Bush, transmit AFP şi EFE.

Cel de-al 41-lea preşedinte al SUA (1989-1993), George Herbert Walker Bush s-a născut la 12 iunie 1924, în Milton, Massachusetts, ca fiu al senatorului new-yorkez Prescott Bush şi al lui Dorothy Walker Bush. Prescott Bush era bancher pe Wall Street şi venea dintr-o familie de antreprenori.

George Bush a crescut în Connecticut şi a urmat cursurile liceului privat Phillips Academy din Andover, Massachusetts.

După atacul japonez asupra bazei americane Pearl Harbor din 1941, Bush s-a înrolat în marina americană, la vârsta de 18 ani, şi a servit pe frontul din Pacific până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost cel mai tânăr aviator al armatei SUA, la acel moment, potrivit site-ului https://www.whitehouse.gov.

S-a înscris la Universitatea Yale – unde fusese acceptat înainte de a se înrola în armată – şi după absolvire, în 1948, s-a mutat în Texas, unde s-a implicat în afaceri cu petrol şi a devenit milionar până la vârsta de 40 ani.

George Bush s-a implicat în politică încă de la începutul afacerilor sale cu petrol şi a fost membru al camerei inferioare a Congresului American (House of Representatives) din 1967 până în 1971.


Între 1971 şi 1973, a fost cel de-al zecelea ambasador SUA la ONU. Începând cu ianuarie 1973 şi până în septembrie 1974, a ocupat funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional Republican.

Din ianuarie 1976 până în ianuarie 1977, a fost director al CIA.

În 1980, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, dar Partidul Republican l-a nominalizat pe Ronald Reagan, care l-a ales pe Bush să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte. A fost vicepreşedintele SUA între 20 ianuarie 1980 şi 20 ianuarie 1989.

În 1988, a candidat cu succes pentru preşedinţia Statelor Unite, învingând candidatul democrat Michael Dukakis.

Mandatul său ca preşedinte al SUA, din 20 ianuarie 1989 până în 20 ianuarie 1993, a fost definit de politica externă. În timpul său, a căzut zidul Berlinului în noiembrie 1989, Statele Unite au invadat Panama în decembrie 1989, înlăturându-l de la putere pe generalul Manuel Noriega, iar în 1990 a izbucnit primul război din Golful Persic, odată cu invazia Kuweitului de către Irak, iar Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. George Bush a contribuit la accelerarea negocierilor pentru înfiinţarea acordului de liber schimb NAFTA (North American Free Trade Agreement), între Canada, SUA şi Mexic.

Pe plan intern, Bush nu a respectat o promisiune făcută în campanie de a nu creşte taxele, iar pe fondul îngrijorărilor economice a pierdut alegerile din 1992 în faţa democratului Bill Clinton, notează site-ul www.nbcnews.com.

Abilitatea sa de a câştiga susţinere internaţională pentru războiul din Golf din 1990 a fost văzută ca un succes diplomatic, deşi decizia sa de a se retrage din Irak fără a-l îndepărta pe Saddam Hussein a stârnit reacţii mixte.

La 5 februarie 2011, preşedintele Barack Obama i-a decernat Medalia pentru Libertate, cea mai înaltă distincţie civilă din Statele Unite.

La 6 ianuarie 1945, s-a căsătorit cu Barbara Pierce (1925-2018), cu care a avut şase copii: George Walker Bush (1946), preşedinte al SUA între 2000 şi 2008, Pauline Robinson Bush (1949-1953), care a murit de leucemie, John Ellis ‘Jeb’ Bush (1953), guvernator al statului Florida între 1999 şi 2007, Neil Mallon Bush (1955), Marvin Pierce Bush (1955) şi Dorothy Bush Koch (1959).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.