PSD Timișoara despre atacurile primarului Robu asupra presei: „Arată disperarea care l-a...

PSD Timișoara despre atacurile primarului Robu asupra presei: „Arată disperarea care l-a cuprins”

0
DISTRIBUIȚI

PSD Timișoara a reacționat la atacurile făcute de primarului Robu, plecat în vacanță în SUA, la adresa presei și a celor care îl critică pentru faptul că orașul este plin de gunoaie sau că municipalitatea nu a depus niciun proiect european.

Reprezentanții PSD Timișoara au arătat, astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, că Nicolae Robu vine cu minciuni „grosolane” atunci când vorbește de proiectele depuse de municipalitate.

„Soarele și plajele cu nisip fin din Jamaica și Miami nu îi priesc primarului Nicolae Robu, care are reacții din ce în ce mai ciudate în momentul în care i se reproșează proasta administrare a orașului. Edilul Timișoarei vede conspirații, dușmani și hateri cu suflet negru la fiecare pas și vorbește pe un ton care amintește de o perioadă neagră a României, în care un conducător se voia adulat cu orice preț.


Bun cunoscător al tacticilor fotbalistice, Nicolae Robu știe că apărarea cea mai bună este atacul și pune în aplicare în fiecare zi astfel de regii condimentate cu minciuni grosolane: proiecte de miliarde depuse de Primăria Timișoara, vinovați imaginari pentru dezastrul pe care îl dezvoltă parcă voit în fiecare zi. Adevărul este, însă, că administrația Robu, cum îi place edilului să își spună, este incapabilă să depună vreun proiect serios la timp, ceea ce depune este respins și lista poate continua. În tot acest timp, Timișoara este cotropită la propriu de munți de gunoaie, rozătoarele și insectele trăiesc pe picior mare, Primăria înregistrează datorii istorice, împrumuturile de sute de milioane de lei au devenit o obișnuință”, a transmis PSD Timișoara.

De asemenea, în comunicat se mai arată că toate aceste atacurile ale primarului Nicolae Robu nu fac decât să arate „disperarea” care l-a cuprins.

„Aceasta este realitatea timișoreană, nu cea creionată virtual de pe plajele jamaicane, iar vinovații se știu foarte bine, doar că prin tehnici ieftine de manipulare, Nicolae Robu încearcă să se disculpe. Atacurile primarului Timișoarei la adresa timișorenilor, presei, opoziției, Comisiei Eurpene și cine va mai urma, nu fac decât să arate disperarea care l-a cuprins pe edil, care încearcă să acopere incompetența și eșecurile prin scandaluri”, au conchis reprezentanții PSD Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.