„Autostrăzile” de acum 2.000 de ani, mai rezistente decât cele actuale. Povestea...

„Autostrăzile” de acum 2.000 de ani, mai rezistente decât cele actuale. Povestea drumului imperial roman care trecea prin actuala zonă de vest a României FOTO

5
DISTRIBUIȚI
<


p>

Căile de comunicaţie, menite să înlesnească legăturile dintre diferite regiuni, au reprezentat din cele mai vechi timpuri o preocupare importantă a oamenilor, drumurile romane, unele vechi de peste două milenii, impresionând şi astăzi prin trăinicia cu care au fost construite. În mai multe locuri din fostele provincii romane, cum ar fi porţiuni din Via Appia în Italia, care lega Roma de anticul Brundisium (în prezent Brindisi), sau Raon-lès-Leau din Gallia de odinioară, ele s-au păstrat aproape intacte dar există şi câteva fragmente din drumul imperial care străbătea fosta provincie Dacia romană foarte bine conservate, mai ales la Germisara şi la Porolissum.

Drumurile romane, mai rezistente decât autostrăzile

Romanii au acordat o atenţie specială construirii unor drumuri durabile între Roma şi provincii iar aceasta a fost una din primele principalele preocupări ale administraţiei imperiale după cucerirea Daciei, la fel ca în restul imperiului. Drumurile aveau un important rol strategic, permiţând o deplasare cât mai rapidă a trupelor romane, care avea şi sarcina de a le întreţine şi de a veghea la siguranţa călătorilor, cât şi unul comercial, deoarece erau intens folosite de negustorii care transportau diferite mărfuri între înfloritoarele aşezări ale provinciei.

Importanţa acordată de romani acestora e evidenţiată şi pe Columna lui Traian, unde sunt redate scene în care soldaţii romani croiesc un drum prin pădurile Daciei. În doar zece ani, romanii au reuşit să construiască în Dacia romană, cu o suprafaţă mai mică decât actuala Românie, peste 4.000 de kilometri de drumuri pietruite sau pavate cu lespezi, care legau principalele aşezări civile şi militare din întreaga provincie. Spre deosebire de autostrăzile care se construiesc astăzi, cu chiu cu vai, şi care au o garanţie de doar patru ani, drumurile romane erau atât de bine construite şi întreţinute, încât, în ciuda numeroaselor vicisitudini petrecute de-a lungul a aproape două milenii, ele sunt vizibile pe alocuri şi astăzi.

Rigoarea cu care au fost construite este de-a dreptul impresionantă. Traseul era stabilit după măsurători exacte şi după o cercetare a terenului, traiectoriile erau, de regulă, drepte, cu pante domoale, pentru a fi cât mai accesibile atât pentru căruţele negustorilor cât şi pentru deplasarea trupelor. Rezistenţa lor milenară se datorează în primul rând folosirii unei tehnologii remarcabile, care era respectată cu stricteţe. Solul era nivelat şi eventual tasat iar fundaţia era extrem de solidă, alcătuită din mai multe straturi de bolovani, prundiş, piatră spartă şi dale informe. Fiecare strat era legat cu un ciment a cărui reţetă a fost, până nu demult, necunoscută. Deasupra acestor straturi erau aşezate dale de piatră, iar drumurile erau uşor bombate şi mărginite de rigole pentru scurgerea apei. Dacă nu ar fi fost distruse cu bună ştiinţă, ele ar fi putut fi folosite şi astăzi.

Drumul imperial, prin aşezări bănăţene

Multe dintre drumurile romane au fost folosite pentru transport până târziu, în Evul Mediu, şi pe alocuri sunt vizibile până în zilele noastre, drumul care unea Sarmizegetusa de Apulum  continuând să fie numit în popor „drumul lui Troian”. Existenţa unor porţiuni de drum din epoca romană a fost semnalată în secolul al XIX-lea, când a reînviat interesul pentru antichităţi, iar  altele au fost scoase la iveală în timpul campaniilor de săpături arheologice din secolul trecut. Cele mai solide erau drumurile imperiale, care porneau de la Dunăre, treceau prin mai multe aşezări bănăţene şi ajungeau, prin Ulpia Traiana Sarmizegetusa, până la Porolissum (lângă Zalău), cel mai important punct strategic din nordul Daciei romane.

Drumul imperial lega Roma de provincia Dacia prin dreptul castrului Lederata, aflat în vechea provincie Moesia Superioară, pe malul sârbesc al Dunării. Acesta trecea prin Arcidava (lângă Oraviţa), o veche aşezare dacică unde romanii au construit un castru, Berzobis şi Aizis şi ajungea la Tibiscum (Jupa). Aici se întâlnea cu drumul care venea de la Dierna (Orşova), prin Băile Herculane, una din cele mai vechi staţiuni balneare din Europa cunoscută în antichitate sub numele de „Ad aqua Herculi sacras ad Mediam”, Ad Mediam (Mehadia), o aşezare distinctă de băile din apropiere, unde se afla un castru important, Praetorium (nu departe de Plugova), unde un alt castru avea rolul de a apăra drumurile, şi Ad Pannonios (Teregova).

De la Tibiscum, una din cele mai importante aşezări romane din Banat, drumul se îndrepta spre Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala noii provincii, întemeiată în anii imediat următori cuceririi romane, trecea prin Ad Aquas (Călan), Germisara (Geoagiu) şi ajungea, prin Apulum, Potaissa şi Napoca, la Porolissum, legând astfel cele mai importante oraşe, aşezări cu ape termale  şi tabere militare din provincie. Drumul imperial care străbătea provincia Dacia avea o lungime de peste 400 de kilometri şi a fost construit în aproximativ cinci ani. Pe lângă acesta, existau numeroase drumuri secundare care făceau legătura între alte localităţi.

Vestigii păstrate în vestul ţării

Cea mai mare parte a drumurilor romane a fost distrusă începând cu epoca modernă, când ele nu mai prezentau interes, dar câteva porţiuni s-au păstrat şi în vestul ţării. La Tibiscum, cercetările au scos la lumină prima stradă romană din Banat, pavată cu piatră de râu şi pe alocuri cu dale de gresie, care a fost inclusă în circuitul turistic, în localitatea cărăşeană Lăpuşnicel s-a descoperit o intersecţie a unui drum roman secundar, o altă porţiune de drum acoperită cu pietre mari, uşor fasonate, a fost identificată în dreptul fostei comune Bocşa Română, între şosea şi calea ferată,  iar între localităţile Iaz şi Obreja se păstrază un fragment din drumul imperial care lega Tibiscum de Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

O altă porţiune a acestuia a fost descoperită nu departe de fosta capitală a Daciei romane, pe drumul spre Clopotiva, dar cum nu a fost inclus pe lista monumentelor istorice, este folosit acum de tractoare. Tot în judeţul Hunedoara, la Călan, au ieşit la iveală mai multe urme din vechea aşezare romană, printre care resturi de pavimente, iar lângă vechiul castru roman Germisara se păstrează una din cele mai frumoase porţiuni de drum roman imperial din fosta provincie Dacia. Este un drum pavat cu dale poligonale de piatră, care, pe o lungime de aproximativ 165 de metri, este foarte bine conservat, fiind identificate şi straturile de umplutură, care ajung până la o grosime de 70 de centimetri.

Pasul Vâlcan, care face legătura între Țara Hațegului și nordul Olteniei, este de asemenea, străbătut de un drum folosit din antichitate până în timpurile moderne. Armatele împăratului Traian construiseră un drum care poartă și astăzi numele cuceritorului Daciei, pentru a ajunge la Sarmizegetusa Regia, se spune că în Evul Mediu tot pe acest drum ar fi trecut Mihai Viteazul în drum spre Viena, iar în timpul primului război austro-turc, otomanii l-au folosit pentru a pătrunde în depresiunea Petroşaniului. Acum este folosit, până la un punct, ca drum forestier care se continuă cu o potecă, dar ar putea deveni deosebit de atractiv dacă ar fi amenajat şi inclus într-un circuit turistic.

Surse foto: wikipedia.org, adevarul.ro, revistasinteza.ro, radubaltasiu.blogspot.com, map-france.com, porolissumsalaj.ro, hotnews.ro, guide-romania.ro, ultima-ora.ro, tibiscum.uvt.ro, playtech.ro, 7castra.wordpress.com, turismistoric.ro

5 COMENTARII

    • Ziridava era o cetate dacica in nordul Muresului, teritoriu care nu a facut parte din provincia romana.

  1. VIA VITA spuneau romanii. Și când hotărau construcția unui drum țineau cont în mod primordial de funcționalitatea și fiabilitatea lui, nu de lilieci, urși, proprități private și alte mofturi vehiculate ulterior, îndeosebi în evul mediu, cînd căile de comunicații s-au dus de râpă.
    N-am învățat nimic de la ei, în schimb risipim o groază de bani pentru studii nefăcute, făcute, revizuite și-n fine, abandonate, deși fiecare cunoaște vorba:
    „două lucruri se plătesc pe lumea asta: domnia și prostia”.

Lasă un răspuns la samsy9 Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.