Detalii despre modernizarea bulevardului Sudului din Timișoara. În ce zonă va fi...

Detalii despre modernizarea bulevardului Sudului din Timișoara. În ce zonă va fi mai fi extins, în viitor

0
DISTRIBUIȚI

Edilul-șef Nicolae Robu a oferit, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, detalii despre proiectul de lărgire și modernizare a bulevardului Sudului. Vă reamintim că, recent, administrația locală a scos la licitație serviciile de proiectare și execuție aferente acestui obiectiv, fiind dispusă să plătească peste zece milioane de lei, fără TVA. Concret, urmează să fie lărgită la patru benzi porțiunea cuprinsă între strada Mareșal Constantin Prezan și bulevardul Liviu Rebreanu.

Primarul Timișoarei a detaliat că s-a luat decizia să fie scoase la licitație la pachet serviciile de proiectare, plus cele de execuție, în speranța că lucrurile se vor desfășura mai ușor.

„A demarat procedura de achiziție pentru proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții modernizare cu extindere la patru benzi a B-dului Sudului. Iată, acum suntem în faza în care am dat drumul procedurii de achiziție și am recurs la o nouă formulă pe care o vom folosi pe scară mai largă în continuare. Ați sesizat proiectare și execuție lucrări. Sunt avantaje și dezavantaje. Tradiția a fost să se lucreze cu studiul de fezabilitate cuplat cu proiectul tehnic, cu detalii de execuție.


De multe ori apar diverse lucruri în proiect pe care executantul le sesizează ca fiind fie nepotrivite, fie câteodată aplicabile, dar nu optime. Și atunci ne-am zis să încercăm să mergem și pe varianta asta, ca cine-și asumă execuția, să-și asume și proiectarea. Chiar dacă firmele care execută nu fac ele însele proiectarea, își asumă asta, și noi suntem scutiți de chestiunea unei relații între proiectant și executant, care în foarte multe rânduri a fost dificilă. (…) Asta e soluția pe care vom merge. Așadar, cu licitarea la pachet a proiectării și a execuției obiectivelor”, a afirmat Nicolae Robu.

În ceea ce privește lucrările de modernizare a B-dului Sudului, primarul Timișoarei a explicat că, în viitor, această arteră importantă va fi extinsă și dincolo de B-dul Liviu Rebreanu, până pe str. Pestalozzi.

„Avem în vedere porțiunea din B-dul Sudului de la str. Mareșal Prezan până la B-dul Liviu Rebreanu. Precizez că noi vom extinde B-dul Sudului și dincolo de Liviu Rebreanu, pe traseul care demult a fost stabilit. Și anume, prin spatele acelei biserici neoprotestante se face o deviere la dreapta după ce se traversează B-dul Liviu Rebreanu și apoi pe str. Cerna, pe lângă fosta linie de cale ferată uzinală se merge și intenția noastră este să facem o conexiune până la Pestalozzi. Sigur, la un moment dat este un blocaj, nu se mai poate merge în linie dreaptă în vecinătatea imediată a fabricii de bere, dar mai pe ocolite, pe acea ultimă porțiune de hai să zicem până la un kilometru, totuși, se poate ajunge direct pe Pestalozzi. Deci, vom acorda atenție și acestei prelungiri a B-dului Sudului pe acest traseu, repet, care urmează fosta cale ferată uzinală. Deocamdată, să lărgim B-dul Sudului. Dimineața se dovedește clar că două benzi pe acest bulevard, câte una pe un sens, sunt foarte puține în noile condiții, când multă populație este concentrată în această zonă a orașului și se merge la serviciu pe B-dul Sudului”, a precizat Nicolae Robu.

B-dul Sudului, între str. Mareșal Prezan și B-dul Liviu Rebreanu, ar urma să fie modernizat și lărgit cu bani din bugetul local. La finalul lucrărilor, doi kilometri de stradă vor avea patru benzi de circulație. De asemenea, vor fi reabilitate trotuarele și vor fi realizate piste de biciclete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.