Sârbii din Timișoara sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi. În Ajun, au aprins...

Sârbii din Timișoara sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi. În Ajun, au aprins un trunchi de stejar Foto

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Crăciunul pe rit vechi este sărbătorit și în acest an la Timișoara. Zeci de sârbi s-au adunat, în această seară, în curtea Bisericii Ortodoxe Sârbe din Piața Unirii, pentru a participa la “Badnjak”. Concret, în Ajunul Crăciunului a fost aprins un trunchi de stejar, simbol al unui început de an cu noroc și sănătate.

“Stejarul semnifică lumină, putere la toată lumea, se împarte, se împrăștie în jurul nostru, e bucurie. Focul este căldură și paiele semnifică ieslea care i-a adus căldură lui Iisus Hristos și nouă, oamenilor. Se zice că cu cât este flacăra mai puternică, cu atât va fi un an bogat și lipsit de răutăți”, ne-a explicat Ramona Novicici, prezentă la ritualul aprinderii trunchiului de stejar.

După “Badnjak”, credincioşii sârbi au participat la slujba de vecernie, iar la plecare au primit legături din crenguţe de stejar, care semnifică puterea cu care este întâmpinat Anul Nou, şi paie – simbol al locului în care s-a născut Iisus Hristos.

Sârbii care locuiesc în județul Timiș încă păstrează obiceiuri și tradiții vechi, de Crăciun.

“Se pun paie în jurul casei, se mănâncă de post în seara de Ajun, ciorbă de fasole, se mănâncă o pâine cu porumb și cu grâu, care se împarte și aduce bunăstare, mai o pâine cu bănuț, care aduce bucurie și sănătate în casă. Vin colindătorii și învățăm copiii că în seara de Ajun s-a născut Iisus Hristos”, a precizat Ramona Novicici.

Crăciunul pe rit vechi este sărbătorit de aproximativ 4.000 de sârbi care locuiesc în Timișoara.

Foto: Virgil Simonescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.