Sute de elevi din mai multe sate din județul Timiș, care au obținut rezultate bune la învățătură, au fost recompensați într-un mod special de către clubul Rotary Opera din Timișoara pentru munca depusă. Astfel, în total, 450 de copii de clasele V – VIII au putut urmări gratuit piesa de teatru „Pinocchio”, jucată pe scena Teatrului Național din Timișoara. 99% dintre micuții din mediul rural s-au bucurat pentru prima dată de un spectacol de teatru.
Elevii merituoși au fost recompensați în acest mod în cadrul evenimentului „Premii pentru premianți”, care este unul de tradiție al clubului Rotary Opera din Timișoara, în acest an fiind la ediția cu numărul opt. Acțiunea a fost organizată duminică și a fost dedicată elevilor din satele din Timiș cu cele mai bune rezultate la învățătură în anul școlar 2017 – 2018.
„Aflat acum la cea de-a 8-a ediție, proiectul subscrie crezului membrilor Clubului Rotary Opera, conform căruia cultura și învățătura de carte merg mână în mână: școala este locul în care se pun bazele culturii generale, iar cultura și educația se susțin reciproc pe drumul formării valorilor autentice.
În acest sens, spre deosebire de anii anteriori, copiii au fost recompensați cu vizionarea la matineu a piesei de teatru Pinocchio după Carlo Collodi, regia artistică Mirela Puia jucată pe scena Teatrului Național din Timișoara. (…) Actorii s-au simțit onorați de solicitarea clubului pentru acest spectacol, iar copiii au promis să obțină rezultate bune la învățătură și în acest an școlar, măcar pentru a reveni în sala Teatrului Național pentru acest “premiu”, au transmis reprezentanții clubului Rotary Opera din Timișoara.