Președintele Iohannis atacă la CCR Legea bugetului pe 2019: „Guvernarea PSD a...

Președintele Iohannis atacă la CCR Legea bugetului pe 2019: „Guvernarea PSD a eșuat”

0
DISTRIBUIȚI

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că sesizează la CCR Legea bugetului de stat pe 2019. El a afirmat că „guvernarea PSD a eșuat”, anunțând că cere CCR o analiză și pe Legea de aprobării plafoanelor.

„Bugetul rușinii naționale nu doar că pune în pericol economia românească, dar are aspecte clare de neconstituționalitate.


Nu se respectă obligații asumate de România față de UE, din care face parte. Se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării și principiului subsidiarității. Pentru toate acestea, voi sesiza astăzi (vineri – n.r.) Curtea Constituțională a României pe bugetul 2019, bugetul rușinii naționale”, a declarat Klaus Iohannis.

„Un lucu este clar. Guvernarea PSD a eșuat. În spitale probleme peste probleme, educația este subfinanțată, economia este bulversată mai ales după ordonanța 114, dată în mare taină la sfârșitul anului trecut. De autostrăzi nici nu poate fi vorba. Despre justiție, păi întreaga guvernare pesedistă a fost un asalt asupra justiției și a statului de drept, cu obiectivul de a pune mâna pe justiție”, a mai spus Klaus Iohannis.

Șeful statului a mai anunțat că va sesiza CCR și în privința Legii de aprobării plafoanelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.