Primarul Robu anunță ce condiții a pus Eon ca să nu taie...

Primarul Robu anunță ce condiții a pus Eon ca să nu taie gazul la Colterm. De ce spune că se sacrifică

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a explicat, astăzi, că face sacrificii pentru ca societatea de termoficare Colterm să fie salvată. Acesta a explicat că Eon vrea garanții că se vor plăti facturile curente. ”Cei de la Eon vor garanții că banii se vor duce la ei și vor să garantăm cu clădirea de pe Piatra Craiului. Dacă nu plătim vor vinde. Aceste deziderate nu au putut fi îndeplinite până astăzi. S-a hotărât ca respectiva clădire să fie pusă garanție, dar Eon vrea să fie decizie AGA. Această cerință va fi îndeplinită săptămâna viitoare”, a anunțat Robu.


De asemenea, Eon vrea ca suma de 36 de milioane lei pe care municipalitatea îi plătește pentru pierderile induse să ajungă tot pentru plata gazului metan.

Primarul a susținut că, astăzi, s-au plătit 1,4 milioane lei către Eon și că ”nu problema banilor pentru facturile curente e problema, ci modul cum se poate plăti. Noi putem plăti subvențiile stabilite de CLT, pierderi induse. (…)Nu suntem chiar la zi cu plata facturilor pentru că nu putem plăti, nu pentru că nu avem bani”.

Nicolae Robu a explicat că ”eu aș fi putut să fac ce au făcut alți primari – de ce să mă leg la cap, au lăsat să meargă în faliment societățile similare Colterm. Au fost două soluții – fiecare familie și-a rezolvat problema cu centrale individuale sau s-au înființat societăți noi. Și mai există un mod, al meu – să salvez societatea, să contez și pe un ajutor guvernamental. (…) De ce țin eu la păstrarea în viață a societății Colterm? M-am interesat la nivelul UE și se dau bani mulți pentru sistemele centralizate , care permit valorificarea resurselor regenerabile. (…) Dacă lăsăm să moară Coltermul cum mai folosim toate aceste soluții?”. Întrebat dacă se sacrifică pentru societatea de termoficare, Robu a răspuns ”da. Asta e, e cea mai grea cale pentru primar, oricare ar fi”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.