Se pun bazele Universității Europene Unita. UVT e parte din proiect

Se pun bazele Universității Europene Unita. UVT e parte din proiect

0
DISTRIBUIȚI

Alături de alte patru instituții de învățământ superior europene, Universitatea de Vest Timișoara va intra în cadrul unei rețele care să promoveze cooperarea între astfel de organizații educaționale.

Uniunea Europeană dorește aplicarea unei strategii comune la nivel european în domeniul învățământului superior, care să ducă la creșterea procesului educațional și a atractivității univeristăților. UVT se va afla în cadrul unei astfel de rețele, alături de Universitatea din Pau (Franța) – coordonator de proiect, Universitatea Savoie Mont Blanc din Chambéry (Franța); Universitatea din Zaragoza (Spania); Universitatea din Torino (Italia) și Institutul de cercetari Gran Sasso (Italia).

În 2018, Uniunea Europeană a pornit o competiție de proiecte-pilot denumită Universități Europene, desfășurată sub egida programului Erasmus+, prin care se vor finanța, până în anul 2024, 20 de rețele de instituții de învățământ superior, din spațiul întregii Uniuni Europene.


În data de 27 februarie 2019, proiectul de formare a Universității Europene UNITA a fost transmis către Comisia Europeană, în vederea evaluării, participând astfel la prima rundă de aplicații din cadrul competiției organizate pentru realizarea Universităților Europene.

Noul proiect va oferi perspectiva extinderii și aprofundarea cooperării deja existente cu universitățile partenere și oferă în plus și beneficiul unei logisticii deja create, utile pentru concretizarea viziunii și aplicarea strategiei, acum sau în cadrul apelurilor de proiecte viitoare. Obiectivul principal al unei Universități Europene este dezvoltarea cooperarii transfrontaliere, prin crearea unei viziuni comune și a unei strategii instituționale pe termen lung, pentru creșterea competitivității și atractivității universităților din Europa. Universitatea Europeană UNITA va aduce la un loc 160.000 de studenți, va avea ca obiectiv major să dezvolte programe academice ce vor oferi studenților săi o serie de cunoștințe, competențe și atitudini care pot să devină avantaje strategice ale viitorilor absolvenți în piața comună europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.