Sute de studenţi din toată Europa se întâlnesc în aceste zile la...

Sute de studenţi din toată Europa se întâlnesc în aceste zile la Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

Studenţii din întreaga Europă se vor întâlni în aceste zile la Timişoara pentru a discuta despre politicile din domeniul educaţional în cadrul celei de-a 37-a ediție a Convenției Europene a Studenților. Întâlnirea are loc între 14 şi 17 martie, în organizarea ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România).

Aceasta este una dintre cele mai importante reuniuni din calendarul Organizației Europene a Studenților (European Students’ Union). În cele trei zile, aproximativ 100 de reprezentanți ai studenților din 40 de țări membre ale Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS) vor discuta cele mai importate subiecte de pe agenda educațională la nivel european. România deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este asociaţia reprezentativă a studenților din România la nivel internațional, organizează acest eveniment cu suportul Ministerului Educației Naționale, al Universității Politehnica Timișoara și al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (LigaAC). Evenimentul se va desfășura sub Patronajul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Discuţiile sunt purtate sub motto-ul „Shaping the future through policies” – Modelând viitorul prin intermediul politicilor publice și îşi propune să aducă în atenție cele mai importante politici din domeniul educațional, care sunt pe masa decidenților la nivel european în această perioadă.


La discuţii vor participa şi Ligia Deca, Consilier de Stat, Administrația Prezidențială a României; Gyula Cserey, Director Adjunct al Unității pentru Învățământ Superior din Comisia Europeană; Petru Andea, Secretar de Stat, Ministerul Educației Naționale; Ciprian Preda, Secretar de Stat, Ministerul Cercetării și Inovării.

Anul acesta se vor împlini 20 de ani de la semnarea Declarației de la Bologna, prin care s-au pus bazale procesului cu același nume și Spațiului European al Învățământului Superior. În acest context, reprezentanții studenților urmează să analizeze și să discute, inclusiv cu reprezentanți ai Comisiei Europene, ai universităților și cu alți actori din domeniu, care au fost obiectivele atinse până acum, care sunt cele care nu s-au bucurat de succes, dar mai ales care ar urma să fie, din perspectiva studenților, viitorul SEIS și ce măsuri sunt necesare în această direcție.

Tot la Timişoara, în aceste zile se va discuta despre Inițiativa Universităților Europene, care urmează să se materializeze începând cu următorul an universitar, Convenția Globală pentru recunoașterea actelor de studiu sau Campania Globală pentru Educație, care reprezintă o nouă inițiativă pentru a crea o rețea de actori implicați în domeniul educației la nivel mondial. Nu în ultimul rând, se va discuta despre alegerile pentru Parlamentul European și care vor fi solicitările studenților față de viitorii europarlamentari.

Ca şi bonus pentru participaţi, aceştia vor avea parte de o plimbare cu tramvaiul turistic pentru a descoperi mai bine Timişoara.

Sursa foto: Facebook / ANOSR

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.