Un bărbat care mergea pe bicicletă pe strada Dorin Teodorescu, stradă perpendiculară pe Aleea Ghirodei din Timișoara, a căzut cu bicicleta.
Trecătorii din zonă l-au descoperit dezorientat, la marginea drumului, și au chemat o ambulanță.
În drum spre spital, însă, bărbatul care nu a apucat să le spună celor care l-au ajutat cum se numește a intrat în comă hipoglicemică. Acesta nu avea niciun act la el, astfel că rămâne cu identitate necunoscută.
Cei care-l recunosc din imagine sunt rugați să sune la Poliție. Bunurile bărbatului, bicicleta și o butelie pe care o transporta, au fost puse la păstrare de cei care l-au găsit.