Voleiul nu a adus Timişoarei cupe şi campionate, dar îşi are locul său special în istoria sportului local. Uşor marginalizată din punct de vedere financiar pe Bega, activitatea de la fileu s-a redus de obicei la participări răzleţe pe prima scenă. Totuşi, au fost perioade în care vestul ţării a ameninţat podiumul naţional, a oferit personalităţi importante şi a demarat proiecte mai mult decât interesante.
Fratele mai mic al sporturilor de echipă din oraş. Voleiul nu a adus lauri naţionali, dar a creat în timp caractere şi o tradiţie aparte. Când vorbim de băieţi spunem invariabil Universitatea ori Politehnica. Iar continuatoarea acestora e CSU UVT, grupare care tocmai şi-a câştigat dreptul de a evolua, din nou, în prima ligă.
Dacă urmăm firul istoric, secţia de volei masculin din cadrul CSU Timişoara s-a format tocmai în anul 1946. Iar din 1950 a căpătat denumirea de „Ştiinţa”, sub care a reuşit să obţină un prim loc IV pe plan naţional 12 ani mai târziu. Anul 1964 coincide cu trecerea la numele drag bănăţenilor de „Poli”, sub care s-a atins din nou careul în 1976. De altfel, poziţia a patra avea să rămână cea mai bună clasare pentru formaţia fanion de volei masculin a oraşului de pe Bega. Acest loc mai avea să fie ocupat încă o dată în 1994-95, adică la un sezon de la modificarea numelui în Universitatea – graţie sprijinului UVT-ului, perioadă în care au fost adoptate şi culorile pe care elevii lui Sorin Schiesz şi Sorin Grădinariu le poartă şi acum: galbenul şi albastru. Clubul a mai purtat o singură dată stindardul Politehnicii, în ediţia 2014-15, pentru ca apoi să se treacă în „era CSU UVT” (CSU Universitatea de Vest Timişoara).
Ultima perioadă din viaţa clubului poate fi însă caracterizată prin sintagma „ABBA” sau mai degrabă „ABA”, căci CSU UVT a promovat în elită în 2017, dar a retrogradat „cu brio” „din prima”. Luna aceasta „studenţii” au câştigat însă din nou barajul de promovare şi dacă nu vor fi surprize neplăcute din punct de vedere economic, ei îşi vor relua activitatea în A1.
Sorin Grădinariu e persoana al cărui nume se confundă cu CSU UVT. Component timp de 12 ani al fostei Politehnica, acesta a evoluat totodată şi pentru naţionala României pe postul de „ridicător”. După încheierea carierei de sportiv el a devenit antrenorul echipei, cu care a ajuns în urmă cu 24 de ani în semifinalele naţionale. A condus echipa studenţească atât în elită, cât şi în divizia secundă până când a cedat hăţurile mai tânărului Sorin Schiesz, unul dintre remarcaţii noului val. Grădinariu a rămas însă în staff. Ca tehnician el a reuşit să aducă pe Bega un titlu naţional cu junioarele de la CSS în 1992. Iar o scurtă perioadă le-a pregătit şi pe senioarele lui Poli.
Proiecte care au „ars mocnit”
La fel oarecum ca la băieţi, nici voleiul feminin din Capitala Banatului nu a cunoscut gloria decât la nivel juvenil. Tradiţia la fileu s-a perpetuat la fete tot sub numele de Politehnica. Vechea formaţie a capitulat în 2010 după zbateri în anonimat şi sărăcie. Echipa se retrăsese din A1 în 2005 după ce în 2003 sub denumirea de „Poli Tender”, prin investiţiile lui Tiberiu Tender, fratele mai celebrului om de afaceri Ovidiu Tender, cunoscuse un reviriment. Precedenta aventură timişoreană pe prima scenă purtase semnătura celor de la „U” Guban. În prezent „firul” studenţesc continuă prin divizionara secundă CSU Politehnica. Însă vorbim de o echipă cu limite, căci alb-violetele nu pot emite pretenţii la promovarea în elită.
Iubitorii de volei din oraş au avut impresia în mai 2014 că l-au prins pe Dumnezeu de un picior. Prin apariţia Agroland Timişoara, o grupare absolut nouă, dar susţinută puternic de antreprenorul Horia Cardoş, patronul firmei cu acelaşi nume. De la început „Agro” a abordat profesionist competiţiile şi a ţinut cont de toate aspectele, inclusiv de tot ceea ce priveşte imaginea clubului. Deşi gruparea încă evolua în eşalonul secund, ea a început să atragă junioare importante din toată ţara. În paralel, la baza sportivă de lângă Parcul Rozelor a apărut o disciplină văzută până atunci ca SF pentru oraşul de pe Bega, voleiul de plajă. Iar subit Timişoara a apărut şi pe harta europeană a acestui sport, prin competiţii notabile, precum Satelitul CEV (2015 şi 2016) şi Balcaniadele U22 (2014).
Revenind la activitatea din sală, la „speranţe” s-a luat titlul în 2015 iar la junioare doi ani mai târziu. În timp ce senioarele, după un prim sezon cu baraj pierdut bazându-se pe jucătoare de perspectivă, au abordat al doilea an cu un lot în care deja s-a investit serios. Au sosit printre altele Mihaela Ozun şi muntenegreanca Andrea Lakovic, prima străină a clubului, astfel că următorul baraj a fost adjudecat la pas „pe teren propriu”.
„Agro”, care între timp dobândise şi particula UVT prin colaborarea cu instituţia de învăţământ superior din oraş, a impresionat şi în primul sezon în elită. Ediţia 2017-18 a fost încheiată pe locul 5 de către „Cea mai frumoasă echipă”, fapt care a permis, în premieră voleiului timişorean, să joace într-o competiţie oficială continentală. Chiar dacă prima „ieşire” europeană prin Cupa Challenge nu a fost una fericită – înfrângeri în ambele manşe cu maghiara Vasas Budapesta, proiectul timişorean părea de neclintit. Ba, mai mult, la echipă au continuat să sosească jucătoare străine cu o cotă tot mai ridicată, cum a fost cazul Teodorei Pusic, proaspătă câştigătoare a titlului mondial cu naţionala Serbiei. Dar aventura ei pe Bega a fost scurtă. Căci, pe fondul unui conflict mai vechi mocnit, în decembrie 2018, Horia Cardoş a anunţat retragerea echipei din campionat. Motivul: atitudinea ostilă a şefului Federaţiei Române de Volei faţă de clubul timişorean. „Iată că la jumătatea sezonului regular, am hotărât să nu mai continuăm această luptă, fiindcă, din păcate, voleiul se îndreaptă, din cauza domnilor Vișan și Cotoanță, spre o fundătură. Nu mai vrem să facem parte din acest fenomen”, declara Cardoş, totodată preşedintele clubului, într-un anunţ destul de surprinzător ţinând cont de magnitudinea investiţiei. FRV a fost acuzată că-l hăituieşte pe antrenorul clubului, Bogdan Paul, care a fost de altfel suspendat mai multe luni, iar echipa a suferit în mai multe partide de „afară” efectele unor arbitraje nu tocmai echidistante. În momentul abandonului UVT Agroland era tot a cincea grupare a unei ligi tot mai sărace, rămase acum în doar opt echipe şi cu aceleaşi pretendente la podium.
În prezent Banatul se mai poate lăuda doar cu prezenţa constantă în A1 a grupării CSM Lugoj, care produce o emulaţie frumoasă în oraşul de pe Timiş. Alb-albastrele au reuşit să impresioneze plăcut şi într-o competiţie continentală de rang 2 – Cupa Balcanică (BVA Cup), pe care a şi găzduit-o în 2013, când s-a clasat în argint pentru a doua oară, la doi ani distanţă de la locul 2 precedent. Nu departe de anul trecut, Lugojul a mai obţinut un bronz în acelaşi cadru european.
Timişoara, ca rampă de lansare
Oraşul de pe Bega e totodată responsabil cu lansarea unor personalităţi pentru voleiul românesc. Un astfel de exemplu e Aurică Drăgan (foto, dreapta), care şi-a început cariera la juniorii Locomotivei Timişoara, cu care a devenit dublu campion naţional. Într-o generaţie de excepţie ce-i cuprindea printre alţii pe Mihai Coste şi Zoltan Kozonici. În Capitală s-a mutat pe „linie feroviară” la puternicul Rapid, alături de care a cucerit de trei ori Cupa Campionilor Europeni! A făcut de asemenea parte din generaţia naţionalei României cuceritoare a unui titlu continental şi a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964).
O altă poveste frumoasă a sportului de la fileu e cea a lui Stelian Moculescu. Braşovean la origini, acesta a crescut la CSŞ Timişoara iar la 22 de ani a profitat de Olimpiada de la Munchen pentru a scăpa de comunism. Rămas în Germania, el s-a consacrat atât ca jucător, cât mai ales ca tehnician. Cu gruparea VfB Friedrichshafen are 13 titluri în Bundesliga şi 13 Cupe ale Germaniei în palmares. Peste toate însă figurează trofeul CEV Champions League. La toate acestea se mai adaugă șase titluri naționale cu TSV 1860 Munchen şi ASV Dachau, șase Cupe, cu TSV 1860, VC Passau și Dachau. De asemenea el a realizat de două ori eventul în Austria cu gruparea Tyrolla Viena iar la nivel de naţionale a calificat Germania la JO din 2008, pentru prima dată după acea ediţie bavareză.
Timişoara nu duce lipsă nici în prezent de nume interesante. Astfel, Ovidiu Darlaczi a câştigat anul trecut campionatul României cu Tricolorul Ploieşti după ce a plecat chiar de la CSU UVT, fiind în acelaşi timp şi căpitanul naţionalei U20. Acum el e jucătorul celor de la CSA Steaua după ce prahovenii s-au retras din campionat din motive financiare.
