Inclusiv microbiştii din vestul ţării şi-ar dori să vadă din nou naţionala României la Campionatul Mondial de fotbal, în orice formulă. La primele ediţii ale competiţiei care mai târziu avea să cucerească întreg mapamondul, osatura primei reprezentative era formată în principal din jucători din Capitala Banatului. Fotbaliştii originari din Timişoara au fost însă de negăsit la ultimele participări, care datează tocmai din anii ‘90.
Ţara noastră a rămas cu şapte ediţii de „CM” bifate. La primul Mondial, cel din 1930 în Uruguay, naţionala României avea nu mai puţin de opt bănăţeni în lotul de 15 jucători. Timişoreni erau portarul Samuel Zauber şi jucătorii de câmp Adalbert Steiner, Rudolf Burger, Emerich Vogl (căpitanul naţionalei), Rudolf Wetzer şi Ilie Subășeanu. În timp ce Iosif Czako era din Reşiţa, Nicolae Kovacs (Banatul), fratele lui Ştefan Kovacs, se născuse la Mehadia (Caraş-Severin) iar Adalbert Deşu a văzut prima dată lumina zilei la Gătaia. După celebra călătorie transatlantică pe „Conte Verde” aceştia au reuşit o victorie surprinzătoare la acea vreme în faţa Perului, scor 3-1, meci în care Steiner s-a accidentat grav iar N. Kovacs a închis tabela. A urmat însă eşecul cu Uruguay, scor 0-4, şi totodată încheierea competiţiei deoarece doar prima clasată din acea grupă de trei ţări a mers mai departe, adică gazda şi viitoarea campioană mondială.
România, cu „R” de la Ripensia
La următoarea ediţie a Cupei Mondiale a fost nevoie în premieră de preliminarii datorită numărului mare de echipe înscrise. România a avut noroc că s-a calificat deoarece pierduse la masa verde un meci cu Elveţia şi apoi a învins Iugoslavia cu 2-1 într-un joc în care oaspeţii au avut opt bare! Trei dintre bănăţenii de la prima ediţie au rămas în lot, e vorba de N. Kovacs, Burger şi Vogl. Mai mult, primii doi au reuşit performanţa de a fi selecţionaţi şi pentru turneul din 1938. Dacă în ’30 bănăţenii activau şi la echipe din Bucureşti după colapsul Chinezului, ascensiunea Ripensiei a avut efecte vizibile în angrenajul naţionalei din ’34. La turneul italian, dintre cei 22 de selecţionaţi 14 erau din zona Banatului şi nu mai puţin de opt nume activau la roş-galbeni, care îşi trecuseră deja un titlu naţional în palmares (1933). Aceştia erau timişorenii Rudolf Burger, Gheorghe Ciolac, Vasile Deheleanu, Vilmos Zombory, Rudolf Kotormany, orădeanul Silviu Bindea şi vedeta Ştefan Dobay, născut la Dumbrăviţa. De la „Ripi” era şi Sándor Schwartz, originar din Tg. Mureş, dar care a rămas în ţară în „stand-by”, alături de Bürger, Stanislau Konrad (de la CAT), Gustzav Juhász (Juventus) şi István Klimek (ILSA), aflaţi şi ei în lotul pentru Mondial. Din păcate aceştia nu au mai avut şansa de a juca în Italia, asta deoarece aventura la turneul final s-a terminat după „primul tur”. Altfel, dacă FIFA ar fi acceptat un înlocuitor pentru accidentatul Silviu Bindea, acesta ar fi fost un alt ripensist, Zoltan Beke, originar din Banatul Sârbesc, şi care călătorise degeaba în Cizmă. Alţi timişeni din lot au fost: József Moravetz (RGMT), Grațian Sepi (născut la Valcani, U Cluj) şi Lazăr Sfera (Venus), care era originar din Sân-Mihai (acum Lokve, Banatul Sârbesc).
Jocul din „optimi” cu Cehoslovacia, unic pentru România la CM 1934, s-a jucat la Triest, pe data de 27 mai, în faţa a 9.000 de spectatori pe Stadio Littorio. Ştefan Dobay a reuşit să deschidă scorul în minutul 11 al partidei, dar după pauză viitoarea finalistă a întors rezultatul şi s-a impus cu 2-1. Antrenorul naţionalei era chiar un ceh, Josef Uridil, care a rămas însă doar cu acest joc în calitate de selecţioner al românilor. El a folosit formula: Zombory – Albu, Vogl – Moravetz, Kotormany, Deheleanu – Bindea, N. Kovacs, Sepi, Bodola, Dobay. Aşadar, una compusă din opt bănăţeni. Iar în total „Ripi” a dat cinci titulari. Cehoslovacii au fost învinşi în ultimul act de către Italia (2-1). Multă lume a pus succesul gazdelor pe seama puterii liderului fascist Benito Mussolini, Mondialul fiind văzut ca o ocazie ideală de propagandă.
Cel mai ruşinos eşec la Mondiale
1938, anul ultimului titlu pentru Ripensia, a coincis şi cu apusul dominanţiei timişorene la naţională.
Pentru turneul final din Franţa au fost chemaţi doar şase bănăţeni în lotul de 22. Au rămas Nicolae Kovacs, Lazăr Sfera, Ştefan Dobay şi Rudolf Burger, cel din urmă avea să şi joace de această dată. Lor li s-au adăugat alţi doi ripensişti, Dumitru Pavlovici (goalkeeper) şi comloşanul Vasile Chiroiu. Iar prin Bindea „Ripi” a avut în continuare cinci reprezentanţi.
Încrederea în propriile forţe crescuse în tabăra română când Bodola şi compania au auzit numele adversarului din optimi: Cuba. Naţionala din America Centrală a fost evident desconsiderată pentru că era ca şi inexistentă până atunci în fotbal. „Când i-am văzut pe cubanezi, îmbrăcaţi lejer, în bluze de vară şi cu sandale uşoare, dintr-o împletitură subţire şi fără ciorapi, i-am asemuit mai mult cu un grup de studenţi sau de copii mai mărişori, care veneau de la joacă şi se duceau la gârlă”, a scris Ştefan Dobay, în autobiografia sa, „Şut… goool!”. România a început jocul din 5 iunie, de la Toulouse, cu: Pavlovici – Burger, Chiroiu – Vintilă, Răşinaru, Raffinsky – Bindea, Kovacs, Baratky, Bodola, Dobay. Ripensistul orădean Silviu Bindea a deschis scorul. Totul decurgea logic şi nimic nu anunţa ce a urmat. Cubanezii au preluat conducerea până la pauză prin Soccoro şi Magrina. A fost nevoie de reuşita lui Baratky (min. 88) pentru a duce jocul în prelungiri. Soccoro a punctat apoi din nou iar „Calul” Dobay a evitat eşecul în cele din urmă cu un nou gol. Conform regulamentului de atunci meciul a avut parte de o rejucare.
Patru zile mai târziu, pe acelaşi „Stade Chapou”, „principalul” Alexandru Săvulescu i-a folosit pe: Sadovschi – Burger, Felecan – Bărbulescu, Răşinaru, Raffinsky – Bogdan, Moldoveanu, Baratki, Prassler, Dobay. Modificarea echipei s-a dovedit nefericită, căci latino americanii s-au impus uluitor cu 2-1. Asta deşi dumbrăviţeanul Ştefan Dobay îşi făcuse treaba şi marcase din nou primul gol al întâlnirii. În faza următoare Cuba a fost spulberată de Suedia (0-8). Iar pentru prima dată campioana mondială reuşea să-şi păstreze trofeul, Italia depăşind în finală Ungaria cu 4-2.
Pentru România a urmat apoi o absenţă lungă de la marile sărbători ale fotbalului. Abia în 1970 „tricolorii” au reuşit o nouă calificare, în Mexic, dar fără niciun bănăţean în lot. A fost, în schimb, prezent la Guadalajara viitorul polist Emeric Dembroschi, care a marcat împotriva Braziliei lui Pele (scor 2-3). România nu s-a calificat însă în fazele eliminatorii.
„Generaţia de Aur”, fără timişeni
În Italia ‘90, cu doar un bănăţean în lot, cărăşeanul Iosif Rotariu, România a fost oprită în optimi de Irlanda, la penalty-uri. Integralistul „Roti” a fost apreciat pentru felul în care a reuşit să-l blocheze pe marele Diego Maradona în jocul din grupă cu Argentina (1-1). Patru ani mai târziu, în SUA, au fost doi cărăşeni în lot şi totodată titulari în toate partidele, Miodrag Belodedici şi Dorinel Munteanu. Atunci s-a născut expresia „Generaţia de Aur” pentru că naţionala a reuşit cea mai bună performanţă la turneele finale, un loc 5 după eliminarea Argentinei şi pătrunderea în sferturile competiţiei. Din păcate, contra Suediei, „Belo” a ratat ultima execuţie la loviturile de departajare. În fine, ultima participare la CM a fost în Franţa 1998, când, dintre bănăţeni, a fost selectat doar Munteanu, care a bifat toate minutele. România a depăşit faza grupelor, dar a fost stopată de Croaţia lui Davor Suker (0-1). Între timp au mai trecut 20 de ani de când suporterii naţionalei nu au mai simţit bucuria participării la marele bal.
În mod inedit, un lugojean a fost totuşi campion mondial! Josef Posipal a dobândit cetăţenia germană şi a cucerit cu echipa RFG-ului mult râvnitul trofeu „Jules Rimet” în anul 1954.
Bănăţenii din reprezentativa României la Campionatele Mondiale:
Uruguay 1930: Iosif Czako, Adalbert Deşu (ambii UDR), Samuel Zauber (Maccabi), Adalbert Steiner (CA Timişoara), Rudolf Burger (Chinezul), Emerich Vogl (Juventus), Nicolae Kovacs (Banatul), Rudolf Wetzer (Juventus) şi Ilie Subășeanu (Olympia Buc.)
Italia 1934: Rudolf Burger, Gheorghe Ciolac, Vasile Deheleanu, Ştefan Dobay, Vilmos Zombory, Rudolf Kotormany (toţi Ripensia), Nicolae Kovacs (CAO), István Klimek (ILSA), Stanislau Konrad (CAT), József Moravetz (RGMT), Emerich Vogl, Gusztáv Juhász (ambii Juventus Buc.), Grațian Sepi (U Cluj), Lazăr Sfera (Venus)
Franţa 1938: Dumitru Pavlovici, Rudolf Burger, Ştefan Dobay, Vasile Chiroiu (toţi Ripensia), Nicolae Kovacs (CAO Oradea), Lazăr Sfera (Venus)
Mexic 1970: –
Italia 1990: Iosif Rotariu (Steaua)
SUA 1994: Miodrag Belodedici (Steaua), Dorinel Munteanu (Cercle Bruges)
Franţa 1998: Dorinel Munteanu (FC Koln)
*în paranteză, clubul la care activa în momentul selecţiei
