Controale privind modul în care este curățată Timișoara de gunoaie, la ordinul...

Controale privind modul în care este curățată Timișoara de gunoaie, la ordinul prefectului

0
DISTRIBUIȚI

Eva Andreaș, prefectul județului Timiș, nu este deloc mulțumită de modul în care arată Timișoara, din cauza gunoaielor. Astfel, astăzi, în ședința colegiului prefectural, a anunțat că va emite un ordin al prefectului cu scopul formării unei comisii mixte care să efectueze controale.

„Noi atingem acest subiect de cel puțin un an. Voi emite un ordin al prefectului pentru a forma o comisie mixtă care va efectua controale, pentru că eu așa ceva nu mai accept, să arate orașul în halul în care arată.


Să vedem și noi ce se întâmplă în municipiul Timișoara, eu am nenumărate sesizări de la cetățeni”, a spus prefectul Eva Andreaș.

Vă reamintim că, la mijlocul lunii aprilie, Garda de Mediu Timiș a amendat Primăria Timișoara cu 15.000 de lei pentru mizeria din oraș, în urma unui control tematic privind salubrizarea.

„În timpului inspecției pe teren, s-a constatat că numeroase străzi, alei, parcări publice, stații ale mijloacelor de transport în comun și zone pietonale de afluență publică erau insalubre, zonele de circulatie pietonală și auto fiind partial acoperite cu deșeuri, care erau prezente și în jurul coșurilor de gunoi amplasate pe domeniul public, iar pe spațiile verzi/scuaruri existau saci cu frunze, grămezi de crengi și alte deșeuri amestecate. De asemenea, s-a constatat că nu se asigură colectarea separată, transportul și valorificarea deșeurilor și există depozitări/abonadonări de deșeuri în diferite zone”, informa Garda de Mediu Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.