Proiectarea și execuția descărcării de pe autostrada A1 pe Calea Aradului, scoase...

Proiectarea și execuția descărcării de pe autostrada A1 pe Calea Aradului, scoase la licitație în septembrie

0
DISTRIBUIȚI

Vești importante aduse de noul ministru al Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la Timișoara. În luna septembrie a acestui an, ministrul susține că va fi scoasă la licitație proiectarea și execuția proiectului privind descărcarea de pe autostrada A1 pe Calea Aradului. Valoarea investiției se ridică la 240 de milioane de lei, banii urmând să vină de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

„Descărcarea din autostradă, care practic conectează DN69 cu autostrada A1, Calea Aradului, este foarte important acest proiect. Beneficiarul investiției, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, practic în luna septembrie semnează contractul de proiectare și execuție, durata fiind de 26 luni.


Descărcarea va avea o lungime de circa zece kilometri. Avem finanțarea autorizată pentru acest sector de zece kilometri prin POIM, din actualul exercițiu. Valoarea proiectului pentru descărcarea Calea Aradului este de 240 de milioane de lei, proiectare și execuție, 26 luni”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, astăzi, la Timișoara, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a afirmat că studiul de fezabilitate pentru această investiție a fost deja realizat, iar proiectul a obținut și avizele de mediu necesare.

„Proiectul privind descărcarea de pe autostradă pe Calea Aradului este gestionat de CNAIR. Pentru acest proiect a fost realizat deja studiul de fezabilitate, a obținut avizele de mediu și în perioada următoare va obține finanțarea din partea Ministerului Fondurilor Europene, prin POIM. Descărcarea de pe Calea Aradului va prinde contur, va fi scoasă la licitație. Este important că descărcarea de pe autostradă are finanțare și va prinde contur în toamnă, scoțându-se la licitație în această toamnă de către CNAIR proiectarea plus execuția. Este foarte importantă această descărcare, ținând cont că municipiul Timișoara a fost vitregit în ceea ce înseamnă legătura la această autostradă”, a precizat Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.