Cu Bentley-ul în Piața Unirii. Ce amenzi au dat polițiștii locali în...

Cu Bentley-ul în Piața Unirii. Ce amenzi au dat polițiștii locali în ultimele zile

1
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1894320318">

Amenzi usturătoare au fost acordate de polițiștii locali, în ultimele zile, unor șoferi care au turat motoarele, au făcut drifturi sau și-au lăsat mașinile în zona pietonală a Timișoarei, cu tupeu.

Potrivit Poliției Locale Timișoara, săptămâna trecută au fost aplicate 13 sancțiuni pe această linie, iar în ultimele zile, alți trei șoferi au primit amenzi maxime pentru aceleași fapte, respectiv pentru efectuarea de drifturi, iar unii dintre ei și pentru că au poluat atmosfera după ce, în urma derapajelor și frânărilor efectuate, au produs fum negru și dens în urma lor.

„Spre exemplu, un tânăr de 25 de ani din Timișoara s-a ales cu sancțiuni cumulate de 4.500 de lei pentru că a turat motorul autoturismului său BMW tulburând liniștea publică pe timp de noapte, în Piața Leonardo da Vinci, dar a și poluat atmosfera prin acțiunile sale. Alți doi tineri au fost sancționați pentru aceleași fapte. Tot în aceste zile, un cetățean român cu domiciliul în Germania a fost sancționat pentru că și-a oprit autovehiculul marca Bentley în zona Piața Unirii, alți doi care conduceau autovehicule Porsche și Audi au fost de asemenea sancționați deoarece au circulat în zone cu acces interzis și au staționat tot în zona pietonală, amenzile ridicându-se la 1.150 lei fiecare, iar un alt cetățean care și-a spălat autovehiculul marca BMW pe str. Bujorilor a fost de asemenea, sancționat cu 400 lei, conform HCL 371/2007 modificată”, a informat Poliția Locală Timișoara.

Polițiștii locali atrag atenția șoferilor să respecte legislația privind oprirea, staționarea și pătrunderea în zone cu acces interzis, dar și celelalte acte normative care privesc conduita pe drumurile publice deoarece riscă sancțiuni drastice.

De menționat că amenzile pentru bicicliștii care intră pedalând în zona pietonală sunt între 870 și 1.160 de lei, mult mai mari decât cele pentru șoferi.

1 COMENTARIU

  1. amenda ar fi fost usturatoare daca ar fi fost 4000 lei nu 400; sa se invete minte.
    un biciclist e amendat dublu daca intra in zona pietonala pe bicicleta… de ce?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.