Cursa rățuștelor, demonstrații cu foc și concerte, la Festivalul Bega Bulevard. Când...

Cursa rățuștelor, demonstrații cu foc și concerte, la Festivalul Bega Bulevard. Când are loc

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara organizează, la începutul toamnei, o nouă ediție a unuia dintre cele mai îndrăgite evenimente. Este vorba de Festivalul Bega Bulevard, care va avea loc în acest an în perioada 6 – 8 septembrie. Potrivit reprezentanților municipalității, a 12-a ediție a festivalului se va desfășura, ca de obicei, între Podul Mihai Viteazul și Podul Maria.

„Încă de la prima ediţie, Festivalul Bega Bulevard a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Festivalul a fost gândit astfel încât să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic, ecologic şi va concentra, pe parcursul celor trei zile, activităţi culturale şi de divertisment”, a informat Primăria Timișoara.

În cadrul festivalului nu va lipsi întrecerea tradițională a rățuștelor din plastic, organizată de Rotaract Club Timişoara în parteneriat cu Clubul Rotary Timişoara, Interact Timişoara şi cluburile Rotaract din oraş.

De asemenea, timișorenii se vor putea delecta cu recitaluri susţinute de Pepe, Sore, What`s Up, Minelli, JazzyBIT, Jazz a la Jais, Jinx, Mr.


Pit, DJ AXL, Peregrinii și BegArt. Totodată, vor avea loc demonstraţiile cu foc, realizate de către Amaris Agni şi Deep6Project.

Programul complet urmează să fie făcut public de către Primăria Timișoara în cursul acestei săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.